La doar 13 ani, Ana Sanislav nu se mulțumește să viseze la o lume mai bună, ci încearcă să o construiască. Elevă la International School of Oradea, ea dezvoltă ochelari inteligenți destinați persoanelor nevăzătoare, un proiect născut dintr-o întâlnire care i-a schimbat perspectiva asupra accesibilității și independenței.
Am stat de vorbă cu Ana despre momentul care a inspirat-o să pornească pe acest drum, despre provocările întâlnite în dezvoltarea celor trei versiuni ale proiectului Smart Glasses 3.0, dar și despre planurile ei.
Ana vorbește cu maturitate despre inovație, accesibilitate și responsabilitatea de a crea soluții care să ajungă la cei care au cu adevărat nevoie de ele.
Dincolo de tehnologie, am descoperit o tânără pasionată de sport, literatură și performanță, care își dorește ca munca sa să ajute, într-o zi, milioane de oameni din întreaga lume.
Care a fost primul tău contact cu lumea tehnologiei și ce te-a atras către acest domeniu?
Studiez la o școală internațională, International School Of Oradea, unde am fost încurajată să particip la competiții, proiecte și diverse evenimente. Prima competiție la care am participat a fost „First Step”, când aveam 7 ani. Primele mele proiecte au fost legate de experimente științifice, însă în clasa a patra am întâlnit o persoană nevăzătoare și am vrut să găsesc o soluție care să o ajute. De acolo a început totul.
Ce te-a inspirat să pornești pe acest drum?
Practic atletism și, într-o zi, la stadion, am văzut un nevăzător alergând împreună cu un ghid. Atunci mi-am dat seama că și persoanele nevăzătoare au pasiuni și vise. Mi-am dorit să creez o soluție care să le facă viața mai ușoară și să le permită să își urmeze pasiunile cu mai multă independență.
Cum funcționează ochelarii inteligenți pe care i-ai creat?
Nucleul ochelarilor este un microcontroler ESP32, care coordonează toate componentele. O cameră capturează imagini, acestea sunt trimise către module de inteligență artificială, care identifică obiecte, descriu mediul înconjurător și recunosc textul.
Ochelarii au trei butoane: unul pentru descrierea mediului, unul pentru funcția SOS, care trimite locația către trei contacte presetate în caz de urgență, și unul pentru detectarea obstacolelor, recunoașterea fețelor și citirea textului. Utilizatorul primește informațiile prin căști audio.
Ai ajuns deja la versiunea 3.0 a proiectului. Ce s-a schimbat față de prima versiune?
Prima versiune era foarte simplă. Atunci când detecta un obstacol, emitea sunete diferite în funcție de distanță. Foloseam o placă Arduino, o baterie și un buzzer. La versiunea a doua am studiat mai atent nevoile persoanelor nevăzătoare și am descoperit că își doresc un dispozitiv ușor de purtat, capabil să recunoască fețe, obiecte și text. Versiunea a doua putea face toate acestea, însă era prea grea, deoarece folosea un Raspberry Pi. În versiunea 3.0 am miniaturizat întregul sistem, am folosit un ESP32 mult mai mic și am adăugat GPS și funcția SOS.
Care a fost cea mai mare provocare în dezvoltarea proiectului?
Au existat două provocări majore. Prima a fost partea de hardware. În timpul lipirii componentelor am stricat multe prototipuri și componente. A fost frustrant, dar am învățat să lucrez organizat și să împart munca pe etape. A doua provocare a fost software-ul. Am trecut prin peste 100 de variante de cod până când totul a funcționat corect. Uneori problema era în cod, alteori în componente. Chiar și în dimineața concursului Infomatrix a trebuit să refac o parte din cod pentru că sistemul nu mai detecta obstacolele.
Ce ai vrea să le ofere acești ochelari persoanelor nevăzătoare?
Mi-aș dori să nu le mai fie teamă să meargă singure pe stradă. Vreau să poată evita obstacolele, să citească meniuri la restaurant, să recunoască obiecte și persoane, să înțeleagă mai bine mediul din jurul lor. Cel mai important lucru pe care vreau să îl ofer este independența.
Vara aceasta voi continua să lucrez la el și îmi doresc să colaborez cu o companie pentru a-l transforma într-un produs disponibil pe piață. Vreau să rămână accesibil ca preț, pentru că multe persoane care ar avea nevoie de această tehnologie nu își permit soluțiile existente.
Dacă ai avea resurse nelimitate, ce ai face cu proiectul?
Aș colabora cu o companie care să creeze componente personalizate și să facă ochelarii mai mici, mai fiabili și mai confortabili. Mi-aș dori ca utilizatorii să îi poarte cu încredere, fără să se simtă diferiți sau judecați.
Proiectul .lumen , fondat de Cornel Amariei, dezvoltă ochelari inteligenți care îi ajută pe nevăzători să se deplaseze independent, folosind inteligență artificială și senzori avansați. Cum vezi proiectul?
Mi se pare un proiect extraordinar. Am avut ocazia să discut cu Cornel Amariei la Infomatrix și m-a impresionat foarte mult. Sunt încă la început de drum și cred că pot învăța multe de la el. Cu siguranță aș fi deschisă unei colaborări în viitor.
Ce înseamnă pentru tine accesibilitatea în tehnologie?
Înseamnă să creezi un produs care ajunge la oamenii care au nevoie de el. Dacă tehnologia nu este accesibilă celor cărora le este destinată, atunci nu și-a atins scopul. De aceea pun foarte mult accent pe costuri reduse și pe disponibilitatea produsului pentru cât mai multe persoane.
Cum crezi că inteligența artificială poate ajuta persoanele cu dizabilități?
Inteligența artificială poate avea un impact enorm. În cazul proiectului meu, descrie mediul înconjurător și oferă informații pe care altfel utilizatorul nu le-ar putea obține. Pe viitor, cred că va ajuta nu doar persoanele cu dizabilități, ci pe toată lumea, oferind informații și asistență în timp real.
Cu ce te ocupi în prezent și ce te entuziasmează?
Am mai multe pasiuni. Lucrez la proiectul Smart Glasses, practic atletism și tenis de performanță și particip la competiții sportive. Îmi place foarte mult să scriu poezii și povești și am participat la diverse concursuri de creație literară.
Unde ți-ai dori să studiezi la facultate? Dacă vrei în străinătate, te-ai vedea întorcându-te în România pe viitor?
Am avut ocazia să vizitez universități precum Harvard, Yale și MIT și mi-a plăcut foarte mult mediul academic de acolo. Este posibil să aleg studiile în străinătate, dar încă analizez opțiunile.
Nu sunt încă sigură, însă îmi doresc ca orice voi crea în viitor să ajungă și în România și să aibă impact aici, acasă.
Care este cel mai mare vis al tău?
Visez să ajut milioane de oameni din întreaga lume să aibă o viață mai bună. Dacă voi reuși acest lucru, voi considera că mi-am îndeplinit scopul.
Îmi doresc să devin sportivă de performanță, să scriu cărți și să lansez proiectul Smart Glasses. Sunt pasionată și de actorie, teatru și film. Îmi place să explorez domenii diferite și să îmi dezvolt toate aceste pasiuni.
Ce mesaj ai pentru tinerii pasionați de tehnologie?
Să nu le fie frică de eșec. Am stricat multe prototipuri, am ars componente și am rescris codul de nenumărate ori. Important este să continui și să înveți din fiecare greșeală. Urmați-vă visele și nu renunțați.
