Niciun rezultat
Vezi toate rezultatele
Znews
  • ACTUALITATE
    • POLITICĂ
    • ECONOMIE
    • INTERNAȚIONAL
  • SOCIETATE
    • SOCIAL
    • EDUCAȚIE
    • SĂNĂTATE
  • CULTURĂ
  • ENTERTAINMENT
  • TECH
  • AUTO
  • SPORT
  • OPINII
Znews
  • ACTUALITATE
    • POLITICĂ
    • ECONOMIE
    • INTERNAȚIONAL
  • SOCIETATE
    • SOCIAL
    • EDUCAȚIE
    • SĂNĂTATE
  • CULTURĂ
  • ENTERTAINMENT
  • TECH
  • AUTO
  • SPORT
  • OPINII
Znews
  • ACTUALITATE
  • SOCIETATE
  • CULTURĂ
  • ENTERTAINMENT
  • TECH
  • AUTO
  • SPORT
  • OPINII

La 13 ani, Ana Sanislav dezvoltă ochelari inteligenți pentru nevăzători: „Vreau să le ofer independență.”

Suheila Ismail de Suheila Ismail
24 June 2026
în CULTURĂ, EDUCAȚIE, TECH
0

La doar 13 ani, Ana Sanislav nu se mulțumește să viseze la o lume mai bună, ci încearcă să o construiască. Elevă la International School of Oradea, ea dezvoltă ochelari inteligenți destinați persoanelor nevăzătoare, un proiect născut dintr-o întâlnire care i-a schimbat perspectiva asupra accesibilității și independenței.

Am stat de vorbă cu Ana despre momentul care a inspirat-o să pornească pe acest drum, despre provocările întâlnite în dezvoltarea celor trei versiuni ale proiectului Smart Glasses 3.0, dar și despre planurile ei.

Ana vorbește cu maturitate despre inovație, accesibilitate și responsabilitatea de a crea soluții care să ajungă la cei care au cu adevărat nevoie de ele.

Dincolo de tehnologie, am descoperit o tânără pasionată de sport, literatură și performanță, care își dorește ca munca sa să ajute, într-o zi, milioane de oameni din întreaga lume.

Articole similare

Gata cu Evaluarea Națională la Română! Subiecte grele și emoții pentru elevi

Uniformele școlare ar putea deveni obligatorii. PSD spune că măsura ar reduce bullyingul și diferențele sociale dintre elevi

Care a fost primul tău contact cu lumea tehnologiei și ce te-a atras către acest domeniu?

Studiez la o școală internațională, International School Of Oradea, unde am fost încurajată să particip la competiții, proiecte și diverse evenimente. Prima competiție la care am participat a fost „First Step”, când aveam 7 ani. Primele mele proiecte au fost legate de experimente științifice, însă în clasa a patra am întâlnit o persoană nevăzătoare și am vrut să găsesc o soluție care să o ajute. De acolo a început totul.

Ce te-a inspirat să pornești pe acest drum?

Practic atletism și, într-o zi, la stadion, am văzut un nevăzător alergând împreună cu un ghid. Atunci mi-am dat seama că și persoanele nevăzătoare au pasiuni și vise. Mi-am dorit să creez o soluție care să le facă viața mai ușoară și să le permită să își urmeze pasiunile cu mai multă independență.

Cum funcționează ochelarii inteligenți pe care i-ai creat?

Nucleul ochelarilor este un microcontroler ESP32, care coordonează toate componentele. O cameră capturează imagini, acestea sunt trimise către module de inteligență artificială, care identifică obiecte, descriu mediul înconjurător și recunosc textul. 

Ochelarii au trei butoane: unul pentru descrierea mediului, unul pentru funcția SOS, care trimite locația către trei contacte presetate în caz de urgență, și unul pentru detectarea obstacolelor, recunoașterea fețelor și citirea textului. Utilizatorul primește informațiile prin căști audio.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de znewsro (@znewsro)

Ai ajuns deja la versiunea 3.0 a proiectului. Ce s-a schimbat față de prima versiune?

Prima versiune era foarte simplă. Atunci când detecta un obstacol, emitea sunete diferite în funcție de distanță. Foloseam o placă Arduino, o baterie și un buzzer. La versiunea a doua am studiat mai atent nevoile persoanelor nevăzătoare și am descoperit că își doresc un dispozitiv ușor de purtat, capabil să recunoască fețe, obiecte și text. Versiunea a doua putea face toate acestea, însă era prea grea, deoarece folosea un Raspberry Pi. În versiunea 3.0 am miniaturizat întregul sistem, am folosit un ESP32 mult mai mic și am adăugat GPS și funcția SOS.

Care a fost cea mai mare provocare în dezvoltarea proiectului?

Au existat două provocări majore. Prima a fost partea de hardware. În timpul lipirii componentelor am stricat multe prototipuri și componente. A fost frustrant, dar am învățat să lucrez organizat și să împart munca pe etape. A doua provocare a fost software-ul. Am trecut prin peste 100 de variante de cod până când totul a funcționat corect. Uneori problema era în cod, alteori în componente. Chiar și în dimineața concursului Infomatrix a trebuit să refac o parte din cod pentru că sistemul nu mai detecta obstacolele.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de International School of Oradea 🌎 Nursery| Kindergarten| School (@iso.romania)

Ce ai vrea să le ofere acești ochelari persoanelor nevăzătoare?

Mi-aș dori să nu le mai fie teamă să meargă singure pe stradă. Vreau să poată evita obstacolele, să citească meniuri la restaurant, să recunoască obiecte și persoane, să înțeleagă mai bine mediul din jurul lor. Cel mai important lucru pe care vreau să îl ofer este independența.

Vara aceasta voi continua să lucrez la el și îmi doresc să colaborez cu o companie pentru a-l transforma într-un produs disponibil pe piață. Vreau să rămână accesibil ca preț, pentru că multe persoane care ar avea nevoie de această tehnologie nu își permit soluțiile existente.

Dacă ai avea resurse nelimitate, ce ai face cu proiectul?

Aș colabora cu o companie care să creeze componente personalizate și să facă ochelarii mai mici, mai fiabili și mai confortabili. Mi-aș dori ca utilizatorii să îi poarte cu încredere, fără să se simtă diferiți sau judecați.

Proiectul .lumen , fondat de Cornel Amariei, dezvoltă ochelari inteligenți care îi ajută pe nevăzători să se deplaseze independent, folosind inteligență artificială și senzori avansați. Cum vezi proiectul?

Mi se pare un proiect extraordinar. Am avut ocazia să discut cu Cornel Amariei la Infomatrix și m-a impresionat foarte mult. Sunt încă la început de drum și cred că pot învăța multe de la el. Cu siguranță aș fi deschisă unei colaborări în viitor.

Ce înseamnă pentru tine accesibilitatea în tehnologie?

Înseamnă să creezi un produs care ajunge la oamenii care au nevoie de el. Dacă tehnologia nu este accesibilă celor cărora le este destinată, atunci nu și-a atins scopul. De aceea pun foarte mult accent pe costuri reduse și pe disponibilitatea produsului pentru cât mai multe persoane.

Cum crezi că inteligența artificială poate ajuta persoanele cu dizabilități?

Inteligența artificială poate avea un impact enorm. În cazul proiectului meu, descrie mediul înconjurător și oferă informații pe care altfel utilizatorul nu le-ar putea obține. Pe viitor, cred că va ajuta nu doar persoanele cu dizabilități, ci pe toată lumea, oferind informații și asistență în timp real.

Cu ce te ocupi în prezent și ce te entuziasmează?

Am mai multe pasiuni. Lucrez la proiectul Smart Glasses, practic atletism și tenis de performanță și particip la competiții sportive. Îmi place foarte mult să scriu poezii și povești și am participat la diverse concursuri de creație literară.

„Sâmburele de lumină”: Lecțiile despre eșec, curaj și viitor transmise tinerilor la Infomatrix 2026

Unde ți-ai dori să studiezi la facultate? Dacă vrei în străinătate, te-ai vedea întorcându-te în România pe viitor?

Am avut ocazia să vizitez universități precum Harvard, Yale și MIT și mi-a plăcut foarte mult mediul academic de acolo. Este posibil să aleg studiile în străinătate, dar încă analizez opțiunile.

Nu sunt încă sigură, însă îmi doresc ca orice voi crea în viitor să ajungă și în România și să aibă impact aici, acasă.

Care este cel mai mare vis al tău?

Visez să ajut milioane de oameni din întreaga lume să aibă o viață mai bună. Dacă voi reuși acest lucru, voi considera că mi-am îndeplinit scopul.

Îmi doresc să devin sportivă de performanță, să scriu cărți și să lansez proiectul Smart Glasses. Sunt pasionată și de actorie, teatru și film. Îmi place să explorez domenii diferite și să îmi dezvolt toate aceste pasiuni.

Ce mesaj ai pentru tinerii pasionați de tehnologie?

Să nu le fie frică de eșec. Am stricat multe prototipuri, am ars componente și am rescris codul de nenumărate ori. Important este să continui și să înveți din fiecare greșeală. Urmați-vă visele și nu renunțați.

Suheila Ismail

Suheila Ismail

Articole Similare

Gata cu Evaluarea Națională la Română!  Subiecte grele și emoții pentru elevi
EDUCAȚIE

Gata cu Evaluarea Națională la Română! Subiecte grele și emoții pentru elevi

de Suheila Ismail
22 June 2026
Uniformele școlare ar putea deveni obligatorii. PSD spune că măsura ar reduce bullyingul și diferențele sociale dintre elevi
ACTUALITATE

Uniformele școlare ar putea deveni obligatorii. PSD spune că măsura ar reduce bullyingul și diferențele sociale dintre elevi

de Sebastian Bănicioiu
18 June 2026
Profesorii ies în stradă înaintea examenelor naționale. Sindicatele avertizează că pot boicota Evaluarea Națională și Bacalaureatul
ACTUALITATE

Profesorii ies în stradă înaintea examenelor naționale. Sindicatele avertizează că pot boicota Evaluarea Națională și Bacalaureatul

de Sebastian Bănicioiu
17 June 2026
Încarcă mai multe

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cele mai noi articole

La 13 ani, Ana Sanislav dezvoltă ochelari inteligenți pentru nevăzători: „Vreau să le ofer independență.”

PSD îl propune pe Sorin Grindeanu pentru funcția de premier

Gesturile și privirile de la Cotroceni, atent analizate după eșecul Guvernului Veștea

Schimb de focuri în Rio de Janeiro. Zeci de turiști au rămas blocați într-un punct de belvedere: „Panică totală”

TikToker costumat în Piedone, vizat de o anchetă a poliției. Percheziții după un „control” filmat într-un magazin

Despre noi  •  Contact  •  Politica de confidentialitate

Facebook Instagram Youtube Tiktok

© 2025 Znews.ro

Niciun rezultat
Vezi toate rezultatele
  • ACTUALITATE
    • POLITICĂ
    • ECONOMIE
    • INTERNAȚIONAL
  • SOCIETATE
    • SOCIAL
    • EDUCAȚIE
    • SĂNĂTATE
  • CULTURĂ
  • ENTERTAINMENT
  • TECH
  • AUTO
  • SPORT
  • OPINII

© 2025 Znews.ro

Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale • Utilizăm cookies sau tehnologii similare pentru a accesa şi a stoca informaţii nesensibile cum ar fi adresa IP. • Prelucrarea datelor dvs. ne permite, de exemplu, să îmbunătăţim experienţa dumneavoastră de utilizator, să măsurăm audienţa site-ului, să afișăm conținut încorporat din rețelele sociale sau să afişăm publicitate personalizată. • Apăsând pe „Accept”, sunteţi de acord cu folosirea de cookies sau tehnologii similare de către New Generation Jurnalism SRL şi partenerii săi.