România marchează un rezultat excepțional pe scena internațională a matematicii: echipa feminină a obținut locul al doilea la nivel mondial și primul loc în Europa la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete (EGMO).
Cele trei eleve de la Liceul Internațional de Informatică București, Carina Viespescu, din Craiova, Daiana Mitroi, din Timișoara, și Ioana Stroie, din București, au reușit să impresioneze Europa și lumea prin rezultatele lor de top la EGMO, contribuind decisiv la clasarea României pe primul loc în Europa și pe locul al doilea la nivel mondial.
Rezultatul obținut de echipa României reprezintă un salt major față de anii anteriori și o confirmare a valorii elevilor români în competițiile internaționale.
„A fost locul doi în lume. Practic, am învins toate țările, în afară de China, și am obținut locul întâi în Europa, devenind astfel, într-un fel, campioane europene. Țin să menționez că cel mai bun rezultat al României la olimpiada internațională a fost în 2022, când ne-am clasat pe locul patru în lume. Astfel, locul doi reprezintă un rezultat extraordinar de bun, în fața multor alte țări.”, povestește Aida.
„Când am văzut că România a câștigat, am sărit toate în sus de bucurie. Când am văzut locul ocupat de țara noastră, am fost surprinsă. Este un rezultat foarte bun. În ceea ce privește rezultatul individual, m-am simțit foarte fericită și mândră de mine. Mă bucur că, la prima mea participare, nu m-am pierdut în emoții și că am făcut România mândră. Sper că am reușit să o fac mândră, de fapt, dar este o experiență unică să ridici steagul României cu medalia de aur la gât. Chiar m-am simțit extraordinar.”, spune Carina.
Succesul lor este strâns legat de mediul educațional și de sprijinul profesorilor, dar și de ambițiile lor academice pentru viitor.
„Școala și profesorii au avut un rol esențial în parcursul nostru. Ne-au susținut constant și ne-au încurajat să mergem mai departe. Pe viitor, vrem să studiem matematică, poate combinată cu informatica sau finanțele. Luăm în calcul și revenirea în România, pentru că simțim că putem contribui la dezvoltarea țării.”
Dincolo de Oxford și MIT: promisiunea întoarcerii acasă
Fetele au fost acceptate la facultăți de top din lume, precum MIT (Massachusetts Institute of Technology), Caltech (California Institute of Technology) și Universitatea Cambridge, și își doresc să studieze domenii precum matematica, informatica sau finanțele.
Cu toate acestea, ele iau în calcul revenirea în România, unde cred că pot contribui la dezvoltarea societății și pot deveni modele pentru generațiile viitoare.
„Și eu vreau ca la facultate să studiez tot matematică, probabil în combinație cu informatica. Iau în calcul posibilitatea de a mă reîntoarce în România pentru a contribui la dezvoltarea țării. Mi se pare important ca România să aibă oameni la un nivel înalt, care să fie un exemplu pentru ceilalți. Consider că o țară se dezvoltă prin astfel de modele, urmând exemplele altora pentru a progresa.”, afirmă Ioana.
Proiectul „Alumni Spotlight” este o inițiativă dedicată celebrării realizărilor absolvenților români care și-au construit cariere de succes în diverse colțuri ale lumii. Prin intermediul acestui proiect, publicul are ocazia să descopere povești inspiraționale ale unor tineri talentați care, prin muncă, perseverență și ambiție, au reușit să depășească barierele și să se afirme la nivel internațional.


