Carmen Firan, scriitoare și poetă stabilită la New York, vorbește despre libertate, memorie, toleranță, fragilitatea lumii contemporane și temerile sale legate de impactul inteligenței artificiale asupra omului. Într-un dialog despre literatură și destin, autoarea afirmă că experiențele vieții au ajutat-o să ajungă la o formă de seninătate și împăcare cu trecutul.
Invitată într-un dialog cultural, Carmen Firan este prezentată drept „scriitoare de forță” și „poetă de subtilitate”, cu o carieră care a traversat România și Statele Unite. Discuția pornește de la volumul dedicat Ninei Casian, „Dialogul vântului cu marea”, și de la asemănările de destin dintre cele două scriitoare.
Un moment central al interviului îl reprezintă reflecțiile lui Carmen Firan despre viitorul omenirii și despre inteligența artificială.
Inteligența artificială și sensul existenței umane
Scriitoarea mărturisește că, deși este percepută ca o persoană optimistă, are o profundă îngrijorare privind direcția în care se îndreaptă lumea.
„Nu am avut niciodată sentimentul că ceva se va pierde pentru totdeauna, că suntem în pragul unei schimbări de epocă, de umanitate”, afirmă scriitoarea.
Firan leagă această neliniște de dezvoltarea accelerată a inteligenței artificiale și de posibilitatea unei transformări radicale a relației dintre om și tehnologie.
Ea vorbește despre riscul ca omul să își piardă sentimentul utilității într-o lume în care numeroase profesii ar putea fi preluate de sisteme inteligente.
„În momentul în care omul va realiza că devine inutil, apare întrebarea: care mai este sensul existenței?”, spune autoarea.
Scriitoarea aduce în discuție și tema transumanismului, ideea depășirii limitelor biologice ale omului prin tehnologie, avertizând asupra riscului pierderii dimensiunii creatoare și spirituale a ființei umane.
Pot salva poveștile lumea?
În ciuda temerilor legate de viitor, Carmen Firan afirmă că literatura rămâne o formă de speranță.
Firiman prezintă noul său roman, „Dincolo”, o carte existențială și inițiatică despre un bărbat care primește o a doua șansă după o moarte clinică și încearcă să descopere sensul vieții.
Personajul principal caută să ajute oamenii prin ascultare, apropiere și povești, convins că empatia poate salva relațiile umane într-o societate marcată de singurătate și izolare.
„El crede că poveștile pot să salveze lumea”, explică scriitoarea.
Cleopatra Lorințiu a fost realizatoare de televiziune timp de peste două decenii, lucrând pentru Televiziunea Română și realizând documentare și emisiuni culturale, artistice sau politice. Pe lângă presa scrisă și televiziune, Cleopatra Lorințiu a avut și activitate internațională. A fost implicată în proiecte de diplomație culturală, a reprezentat România în organisme internaționale și a lucrat în domeniul culturii la reprezentanțe externe, inclusiv în Tel Aviv.
