La începutul anilor ’90, când am terminat facultatea, cred că din 100 de studenți câți erau în anul nostru — excluzând bursierii din Republica Moldova — au fost mai puțin de 10 care nu au susținut licența.
Și atunci era foarte greu din punct de vedere financiar: burse mici, cămine prost întreținute, cantine insalubre. De ce nu au abandonat mai mulți facultatea?
Poate pentru că știam cât de greu reușisem să intrăm — erau cinci pe un loc — și pentru că ne plăcea enorm ceea ce învățam. La vremea aceea nu existau telefoane inteligente, computere în biblioteci sau alte dispozitive care să ne ușureze procesul de căutare și învățare. Totul se întâmpla la cursuri, seminarii și în biblioteci.
35 de ani mai târziu, lucrurile stau cu totul altfel.
Abandonul universitar — o problemă de sistem
Astăzi, abandonul universitar din România se conturează ca o problemă structurală majoră a sistemului de învățământ superior, nu doar ca o sumă de decizii individuale.
Datele oficiale arată că aproape jumătate dintre studenții înmatriculați la licență nu finalizează studiile (47,96% pentru generația 2015 și peste 50% pentru generația 2016), ceea ce indică o problemă de sistem, nu doar fluctuații ocazionale.
Presiunea economică și accesul real la studii
Un factor central este presiunea economică. Costurile ridicate ale vieții, în special în marile centre universitare, transformă accesul la facultate într-un efort dificil de susținut pe termen lung, mai ales pentru studenții din medii vulnerabile.
În paralel, lipsa consilierii școlare în liceu duce frecvent la alegeri educaționale nepregătite. Mulți studenți descoperă abia după înscriere că domeniul ales nu li se potrivește.
Orientare vocațională insuficientă și adaptare dificilă
Pe lângă dimensiunea socio-economică, universitățile invocă și problema adecvării dintre profilul studentului și specializarea aleasă. Aceasta indică un deficit de orientare vocațională și de sprijin academic în primii ani de studiu — perioada cu cel mai mare risc de abandon.
Astfel, abandonul universitar devine rezultatul cumulativ al unor factori precum orientarea educațională insuficientă, dificultățile financiare și adaptarea dificilă la exigențele mediului universitar. Toate reflectă limitele unui sistem care reușește să atragă studenți, dar nu întotdeauna să îi ducă până la absolvire.
Ce e de făcut?
Pe lângă studii de monitorizare plătite generos din bani europeni, a venit momentul să se investească real în consilierea elevilor, astfel încât aceștia să înțeleagă mai bine drumul pe care vor să îl urmeze.
Un sfat bun, la momentul potrivit, poate schimba parcursul unui tânăr — și viitorul unei țări.
