Incidentul s-a produs duminică seară, 18 octombrie, în timpul zborului OS82, operat de Austrian Airlines pe ruta Tel Aviv–Viena. Aeronava, un Airbus A320, se afla în apropierea graniței dintre România și Bulgaria când echipajul a primit o amenințare cu bombă.
Potrivit datelor Flightradar24, citate de AFP, avionul a intrat în spațiul aerian românesc în jurul orei 21:10, după care și-a schimbat direcția și s-a îndreptat spre Sofia.
Piloții au activat codul de urgență 7700, prin care au semnalat controlorilor de trafic aerian că aeronava se confruntă cu o situație de urgență.
Un avion de vânătoare MiG-29 a escortat aeronava
Forțele Aeriene Bulgare au ridicat de la sol un avion de vânătoare MiG-29, care a escortat aeronava de pasageri până la aterizarea pe aeroportul din Sofia.
Ministerul Apărării din Bulgaria a precizat că intervenția s-a desfășurat în cadrul misiunii NATO de poliție aeriană, în coordonare cu Centrul NATO pentru Operațiuni Aeriene Combinate de la Torrejón, Spania.
Avionul Austrian Airlines a aterizat în siguranță la Sofia, la ora 21:42, ora României. La bord se aflau 51 de pasageri și șase membri ai echipajului.
Pasagerii au coborât în siguranță. Aeronava a fost verificată
După aterizare, pasagerii și membrii echipajului au fost evacuați, iar autoritățile bulgare au început verificările aeronavei pentru a stabili dacă la bord se afla un dispozitiv exploziv.
Austrian Airlines a confirmat amenințarea și a transmis că siguranța pasagerilor și a echipajului reprezintă prioritatea companiei.
Potrivit companiei, pasagerii urmau să fie transferați pe alte zboruri după finalizarea verificărilor de securitate.
Autoritățile bulgare au deschis o anchetă
Ministerul Transporturilor și Comunicațiilor din Bulgaria a anunțat constituirea unui grup operativ pentru gestionarea incidentului. Instituțiile competente au început o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care a fost primită amenințarea cu bombă.


