Pe 1 noiembrie 2024, o copertină de beton s-a prăbușit la gara din Novi Sad, al doilea oraș ca mărime din Serbia. Șaisprezece persoane și-au pierdut viața în urma tragediei, care a provocat un val de nemulțumire în societatea sârbă.
Gara fusese renovată, iar accidentul a ridicat întrebări privind siguranța lucrărilor, transparența contractelor publice și responsabilitatea autorităților. Mulți cetățeni au asociat tragedia cu problemele de corupție și cu lipsa de răspundere a instituțiilor statului.
Studenții au început să organizeze proteste și blocaje, cerând publicarea documentelor privind lucrările de renovare, investigarea tragediei și tragerea la răspundere a celor vinovați. Manifestațiile au fost însoțite de momente de reculegere în memoria victimelor.
În scurt timp, revendicările au depășit cazul gării din Novi Sad. Studenții au început să ceară combaterea corupției, independența instituțiilor și schimbarea modului în care era condusă țara.
Protestele s-au extins în mai multe orașe și au atras sprijinul profesorilor, al unor categorii profesionale și al cetățenilor nemulțumiți de guvernare. În martie 2025, Belgradul a fost scena uneia dintre cele mai mari manifestații antiguvernamentale din istoria recentă a Serbiei.
Mișcarea a continuat aproape doi ani, până la alegerile parlamentare din octombrie 2026.
Cine este Aleksandar Vučić și de ce a devenit ținta protestelor
Aleksandar Vučić a fost una dintre cele mai influente figuri ale politicii sârbe din ultimul deceniu. A ocupat funcția de prim-ministru între 2014 și 2017, apoi a devenit președinte al Serbiei. Tabăra sa politică a dominat instituțiile și viața politică a țării timp de aproximativ 12 ani.
În timpul guvernării sale, Serbia a înregistrat creștere economică și o scădere a șomajului, însă administrația sa a fost criticată pentru acuzații de corupție, presiuni asupra presei și slăbirea instituțiilor democratice.
Vučić și partidul său au respins acuzațiile de corupție și represiune. Cu toate acestea, tragedia din Novi Sad a amplificat nemulțumirea publică și a transformat responsabilitatea autorităților într-o temă centrală a dezbaterii politice.
Pentru mulți protestatari, cazul gării a devenit simbolul unor probleme mai ample: lipsa transparenței, relațiile dintre putere și interesele economice și dificultatea de a trage la răspundere persoanele aflate în funcții publice.
Ce este Lista Studenților și cine sunt candidații
Pentru a transforma protestele într-o alternativă electorală, mișcarea studențească a susținut o listă de 250 de candidați din societatea civilă și din mai multe domenii profesionale.
Candidații au fost selectați prin procese de consultare și adunări studențești. Printre ei se numără profesori universitari, medici, juriști, economiști, artiști și sportivi.
Printre numele asociate listei se află Ilija Srdanović, cardiolog și profesor universitar, Dejan Šoškić, economist și fost guvernator al Băncii Naționale a Serbiei, profesorul Radomir Šajčić, fostul baschetbalist Dejan Bodiroga și actorii Tihomir Stanić și Dragan Jovanović.
Lista nu este un partid tradițional construit în jurul unui lider politic unic. Mișcarea s-a organizat în jurul adunărilor studențești și al unor revendicări comune, iar personalitățile de pe listă nu reprezintă neapărat liderii ideologici ai tuturor participanților.
Principalul obiectiv care i-a unit a fost combaterea corupției și reformarea instituțiilor statului. Printre propunerile sociale asociate mișcării se numără manuale școlare gratuite și reducerea prețurilor la medicamente.
Totuși, candidații nu împărtășesc neapărat aceleași opinii privind economia sau politica externă. Mișcarea nu poate fi încadrată simplu într-o singură orientare ideologică.
Cum au reușit studenții să învingă tabăra lui Vučić
Alegerile parlamentare anticipate din 25 octombrie 2026 au reprezentat momentul decisiv pentru mișcarea studențească.
După aproape doi ani de proteste, candidații susținuți de studenți au reușit să atragă un electorat mult mai larg decât cel format din tineri și studenți. Nemulțumirea față de corupție, instituții și modul de exercitare a puterii a contribuit la transformarea mișcării într-o alternativă electorală.
Aleksandar Vučić și-a recunoscut înfrângerea în seara alegerilor. La acel moment, el a estimat că Lista Studenților ar urma să obțină între 135 și 140 de mandate din cele 250 ale Parlamentului, în timp ce tabăra sa ar urma să obțină aproximativ 105.
Potrivit datelor raportate pe 26 octombrie, după numărarea a aproape 99% dintre voturi, candidații susținuți de studenți obținuseră 52,7% din voturi și 139 de mandate. Alianța condusă de Partidul Progresist Sârb, formațiunea lui Vučić, obținuse 39,2% și 97 de mandate. Restul mandatelor reveneau reprezentanților partidelor minorităților.
Prezența la vot s-a apropiat de 70%, cel mai ridicat nivel raportat la alegerile parlamentare din Serbia de la destrămarea Iugoslaviei, în 1992.
Rezultatul reprezintă o schimbare majoră pentru o țară în care Vučić și formațiunea sa au dominat politica națională timp de peste un deceniu.
Este important de precizat că scrutinul a fost unul parlamentar. Vučić părăsise deja funcția de președinte în septembrie 2026 pentru a încerca să revină în funcția de prim-ministru. Înfrângerea taberei sale înseamnă că aceasta pierde controlul asupra majorității parlamentare, nu că funcția de președinte și cea de prim-ministru sunt aceeași.
Cum au sărbătorit sârbii victoria electorală
După ce Vučić și-a recunoscut înfrângerea, mii de oameni au ieșit în stradă în Belgrad și în alte orașe ale Serbiei.
Susținătorii mișcării au sărbătorit rezultatul prin marșuri, dansuri și claxoane. Pentru mulți dintre participanți, victoria a reprezentat finalul unei perioade lungi de proteste și o oportunitate de a schimba modul în care funcționează instituțiile statului.
Unul dintre momentele simbolice ale serii a fost ocuparea pașnică a parcului Pionirski din Belgrad, un spațiu asociat taberei de corturi pro-Vučić, cunoscută de criticii puterii drept „Ćaciland”.
Victoria electorală a fost salutată și de reprezentanți europeni, care au transmis că Uniunea Europeană este pregătită să sprijine reformele privind statul de drept, libertatea presei și combaterea corupției.
Care sunt riscurile după victoria studenților
Deși rezultatul electoral oferă mișcării studențești o majoritate parlamentară, acesta nu garantează automat reformele promise.
Prima provocare este menținerea unității. Mișcarea a reunit persoane cu opinii politice diferite, unite în principal de opoziția față de guvernarea lui Vučić. Odată ajunși la putere, candidații vor trebui să stabilească priorități și să ajungă la un acord privind politicile economice, sociale și instituționale.
O altă problemă este lipsa unui lider politic clar desemnat pentru funcția de prim-ministru și a unui program detaliat, susținut în mod explicit de toate componentele mișcării. Ilija Srdanović conduce lista electorală, dar acest lucru nu înseamnă automat că va deveni premier.
Combaterea corupției va reprezenta un test major. Schimbarea majorității parlamentare nu transformă automat instituțiile și nu garantează că practicile contestate de protestatari vor dispărea. Reformele ar putea întâmpina rezistență din partea structurilor administrative și a rețelelor de interese consolidate în timpul vechii guvernări.
Politica externă reprezintă un alt domeniu în care persistă incertitudini. Mișcarea susține cooperarea cu Uniunea Europeană, dar nu a prezentat o poziție comună clară privind aderarea. De asemenea, s-a pronunțat împotriva sancțiunilor impuse Serbiei în relația cu Rusia și susține că aderarea la UE ar trebui decisă prin referendum. În privința Kosovo, mișcarea susține că teritoriul face parte din Serbia.
Aceste poziții arată că victoria electorală nu poate fi interpretată automat drept o schimbare completă a orientării geopolitice a țării.
Ce urmează pentru Serbia
Victoria Listei Studenților marchează o schimbare majoră în politica sârbă. O mișcare pornită din proteste împotriva corupției a reușit să transforme nemulțumirea publică într-o majoritate parlamentară.
Pentru susținătorii săi, rezultatul reprezintă o oportunitate de a reforma instituțiile, de a îmbunătăți transparența și de a consolida statul de drept.
În același timp, așteptările sunt ridicate, iar presiunea publică nu va dispărea odată cu încheierea alegerilor. Noua majoritate va trebui să demonstreze că poate guverna, să stabilească un program coerent și să transforme promisiunile în măsuri concrete.
După aproape doi ani de proteste, întrebarea principală nu mai este dacă studenții pot contesta vechiul sistem politic. Rezultatul alegerilor a arătat că pot. Următorul test este dacă vor reuși să îl schimbe.
