Niciun rezultat
Vezi toate rezultatele
Znews
  • ACTUALITATE
    • POLITICĂ
    • ECONOMIE
    • INTERNAȚIONAL
  • SOCIETATE
    • SOCIAL
    • EDUCAȚIE
    • SĂNĂTATE
  • CULTURĂ
  • ENTERTAINMENT
  • TECH
  • AUTO
  • SPORT
  • OPINII
Znews
  • ACTUALITATE
    • POLITICĂ
    • ECONOMIE
    • INTERNAȚIONAL
  • SOCIETATE
    • SOCIAL
    • EDUCAȚIE
    • SĂNĂTATE
  • CULTURĂ
  • ENTERTAINMENT
  • TECH
  • AUTO
  • SPORT
  • OPINII
Znews
  • ACTUALITATE
  • SOCIETATE
  • CULTURĂ
  • ENTERTAINMENT
  • TECH
  • AUTO
  • SPORT
  • OPINII

România este la mare risc de poliomielită / Medic: Copiii noştri devin victime ale dezinformării masive şi minciunilor

Mihnea Golea de Mihnea Golea
5 June 2025
în HEAD, SĂNĂTATE, SOCIAL, top-bar-left
0

„După pandemie lumea s-a vaccinat mai puțin. Cea mai mare scădere s-a înregistrat la copii. Dar încet-încet, după lockdown, vaccinarea copiilor a revenit. Nu și în România”, a scris miercuri medicul, într-o postare pe Facebook, unde a publicat și o imagine cu statistici europene privind acoperirea vaccinală împotriva poliomielitei.

„Copiii noștri devin victime ale dezinformării masive și minciunilor spuse în spațiul media”, a subliniat ea, adăugând că „acești copii vor muri, dacă nu sunt vaccinați”.

Medicul îndeamnă populația să reflecteze la gravitatea bolii: „E momentul să vă întrebați părinții și bunicii ce își amintesc despre poliomielita din copilăria și adolescența lor.” Totodată, susține că medicii pot suporta „orice injurii și autosuficiențe”, dacă acesta este „prețul libertății de opinie”, însă pericolul rămâne real și amenințător.


România a fost recent reîncadrată de Organizația Mondială a Sănătății în categoria țărilor cu risc ridicat de import al poliovirusului, pe fondul unei acoperiri vaccinale insuficiente: doar 66,7% în mediul urban și 60,4% în mediul rural, departe de pragul recomandat de 95%. Probleme similare se înregistrează și în cazul altor vaccinuri, precum cel împotriva HPV.

Pentru a facilita depistarea rapidă a cazurilor suspecte, Direcția de Sănătate Publică București a transmis medicilor de familie o informare ce conține definiția de caz pentru poliomielită. Boala atacă sistemul nervos, poate provoca paralizii invalidante și nu are tratament, însă poate fi prevenită eficient prin vaccinare.

Articole similare

Tot ce trebuie să știi despre Ramadan: Tradiții încă vii din perioada otomană

Argentina iese din OMS: decizia oficială a guvernului Milei


Cum se transmite poliomielita

Poliomielita este o boală extrem de contagioasă, care se transmite fie prin consumul de apă sau alimente contaminate cu materii fecale, fie pe cale aeriană, prin picături de salivă (virusul fiind prezent în secrețiile nazofaringiene). Persoanele infectate pot transmite virusul chiar înainte de apariția simptomelor, cu 7-10 zile anterior debutului clinic. Virusul este eliminat timp de 5-10 zile prin secrețiile respiratorii și între 2-3 săptămâni până la câteva luni prin materiile fecale.

Simptomele poliomielitei

După o perioadă de incubație cuprinsă între 6 și 20 de zile (cu limite între 3 și 35 de zile), majoritatea cazurilor (circa 95%) sunt asimptomatice. Totuși, în 1-5% din situații, boala poate evolua spre forme severe, precum poliomielita paralitică sau afectare meningeală. Paralizia este flască, adesea asimetrică și afectează în special mușchii de la rădăcina membrelor. În formele grave, pot fi afectați și mușchii respiratori, ceea ce poate duce la deces. Paralizia este permanentă și invalidantă.

Vaccinarea – singura metodă sigură de prevenție

Singura măsură eficientă de protecție împotriva poliomielitei este vaccinarea. În România, imunizarea împotriva acestei boli a fost introdusă în 1956. Până în 2008 s-a utilizat vaccinul oral (VPO), iar din 2009 se administrează vaccinul injectabil inactivat (VPI), cu reacții adverse minime și contraindicații rare, conform Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).

Conform Calendarului Național de Vaccinare, vaccinul hexavalent (DTPa-VPI-Hib-Hep. B) se administrează la 2, 4 și 11 luni, iar la vârsta de 6 ani se face rapelul cu vaccinul tetravalent (DTPa-VPI). Acesta este administrat gratuit în cabinetul medicului de familie.

Autor: Mihnea Golea

Mihnea Golea

Mihnea Golea

Articole Similare

Tot ce trebuie să știi despre Ramadan: Tradiții încă vii din perioada otomană
CULTURĂ

Tot ce trebuie să știi despre Ramadan: Tradiții încă vii din perioada otomană

de Suheila Ismail
20 March 2026
Argentina iese din OMS: decizia oficială a guvernului Milei
ACTUALITATE

Argentina iese din OMS: decizia oficială a guvernului Milei

de Roxana Ioniță
18 March 2026
Pacienții pot raporta redirecționările abuzive către cabinete private. Măsura intră în vigoare din 1 septembrie
ACTUALITATE

Dosarul electronic al pacientului devine realitate. Ministerul Sănătății pregătește o platformă digitală pentru toți românii

de Sebastian Bănicioiu
12 March 2026
Încarcă mai multe

Cele mai noi articole

Chuck Norris, spitalizat de urgență în Hawaii. Ce se știe despre starea celebrului actor

ANAF lansează „magazinul online” pentru bunuri confiscate: când vei putea cumpăra apartamente și mașini

Zi decisivă pentru bugetul pe 2026: vot final în Parlament, după negocieri tensionate

O rachetă iraniană a fost distrusă în ultima clipă

Scandal în Parlament: Anamaria Gavrilă, ieșire nervoasă la dezbaterea bugetului

Despre noi  •  Contact  •  Politica de confidentialitate

Facebook Instagram Youtube Tiktok

© 2025 Znews.ro

Niciun rezultat
Vezi toate rezultatele
  • ACTUALITATE
    • POLITICĂ
    • ECONOMIE
    • INTERNAȚIONAL
  • SOCIETATE
    • SOCIAL
    • EDUCAȚIE
    • SĂNĂTATE
  • CULTURĂ
  • ENTERTAINMENT
  • TECH
  • AUTO
  • SPORT
  • OPINII

© 2025 Znews.ro

Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale • Utilizăm cookies sau tehnologii similare pentru a accesa şi a stoca informaţii nesensibile cum ar fi adresa IP. • Prelucrarea datelor dvs. ne permite, de exemplu, să îmbunătăţim experienţa dumneavoastră de utilizator, să măsurăm audienţa site-ului, să afișăm conținut încorporat din rețelele sociale sau să afişăm publicitate personalizată. • Apăsând pe „Accept”, sunteţi de acord cu folosirea de cookies sau tehnologii similare de către New Generation Jurnalism SRL şi partenerii săi.