Bărbatul din comuna Bârla, județul Argeș, era obligat să respecte măsura arestului la domiciliu. În noaptea de 22 spre 23 septembrie, acesta ar fi părăsit locuința în care executa măsura și ar fi sustras un autoturism din curtea unei locuințe din apropiere. Potrivit polițiștilor, cu mașina respectivă s-a deplasat în județul Gorj.
În dimineața zilei de 23 septembrie, polițiștii din Argeș au constatat că bărbatul nu se mai afla la domiciliu. În aceeași zi, oamenii legii au fost sesizați că acesta fusese implicat într-un accident rutier în județul Gorj.
Accidentul s-a produs pe DJ 663, în zona localității Budieni. Bărbatul a pierdut controlul autoturismului și a ajuns în zona de acces a unui magazin. El a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Verificările polițiștilor au arătat că autoturismul implicat în accident era cel care fusese reclamat ca furat din curtea unei locuințe din Bârla.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat 1,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Potrivit IPJ Gorj, bărbatul avea și dreptul de a conduce suspendat, iar autorizația provizorie a autoturismului era expirată.
Polițiștii din Argeș au deschis un dosar penal pentru evadare și furt calificat. În urma cercetărilor, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat procurorului cu propunere pentru luarea unei măsuri preventive.
În paralel, polițiștii din Gorj efectuează cercetări pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea fără permis și conducerea unui vehicul neînmatriculat, precum și pentru vătămare corporală din culpă.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități și a tuturor împrejurărilor în care au avut loc faptele. Bărbatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei.


