Ministrul Apărării respinge ideea reducerii normei de hrană și spune că propunerea nu i-a aparținut premierului Ilie Bolojan.
„N-a venit domnul Bolojan cu această propunere”
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat că ideea reducerii normei de hrană pentru militari nu i-a aparținut premierului Ilie Bolojan. „N-a venit domnul Bolojan. Domnul Bolojan a luat act, a auzit despre propunere, a rămas la masă discuția și i-am explicat cu cifre, i-am explicat, i-am dat cifrele din interiorul ministerului. Când a înțeles, s-a oprit asta și a dispărut.”
Miruță a explicat că discuția a apărut brusc în coaliție, dar a fost lămurită rapid după prezentarea datelor din minister. „A apărut brusc. De unde a apărut brusc?, pentru că probabil toată lumea astăzi încearcă să tragă plapuma pe picioare, dar are o suprafață fixă.”
Problemele din Armată: bani puțini și încadrare de 61%
Ministrul susține că în Armată există mai multe neajunsuri. „Pentru aceia care îndeplinesc criteriile de a primi locuință – bani pentru locuință de la minister, sunt situații în care primesc 500 și ceva de lei, este raportat la 2017. Un om care pleacă într-o misiune are diurnă 23 sau 24 lei.”
El a subliniat că nu pot fi cerute performanțe fără susținere financiară adecvată. „Trebuie să ne uităm la toate aceste tronsoane, pentru că nu putem să pretindem armată performantă, nu putem să pretindem o apărare a teritoriului cât și a populației, dacă nu le dăm acestor oameni și ce au nevoie.” În prezent, gradul de încadrare este de 61%, ceea ce înseamnă un deficit de aproape 40% din personalul necesar.

Fără tăieri la venituri și fără reducerea personalului
Radu Miruță a dat asigurări că Ministerul Apărării va contribui la reducerea cheltuielilor bugetare, dar fără a afecta nucleul sistemului. „Nu vom modifica modul în care se calculează pensiile. Nu vom scădea veniturile celor care sunt în activitate și nu vom micșora numărul de militari.”
„Da, sunt situații în care se poate da mai încet butonul de la aragaz, și acolo vom da fără să clipesc din ochi, dar nu afectând nucleul, ci cumva marginile”, a spus ministrul. El avertizează că orice tăiere în zona esențială ar slăbi capacitatea de apărare.
„Nu putem discuta despre dezvoltare fără o umbrelă de securitate”
Ministrul Apărării a insistat că securitatea este baza dezvoltării economice. „Nu putem discuta despre dezvoltare în România dacă nu avem deasupra capului o umbrelă de securitate.”
El a comparat situația bugetară cu o pătură prea scurtă. „Dacă tragi pe picioare, rămâi cu mâinile afară. Nu poți să acoperi tot patul, că este mai mică. Dacă e să-ți înghețe vârful la picioare sau capul, mai bine îți îngheață vârful la picioare.” Mesajul său este clar: Armata nu trebuie să fie zona din care se fac economii care pun în pericol siguranța națională.


