Cercetătorii au studiat nouă mumii de la Muzeul Egiptean din Cairo, majoritatea din mileniile I și II î.Hr. Este primul studiu care combină chimia și percepția mirosurilor.
Echipa a folosit „adulmecători” umani antrenați care au descris mirosurile și au măsurat moleculele implicate și au folosit tehnici de laborator avansate. Acestea au ajutat să se afle dacă mirosurile veneau de la substanțele folosite pentru mumificare, bacterii sau pesticide.
Mirosurile au fost descrise ca fiind ‘lemnoase’ în 78% din studiile de caz, ‘picante’ în 67% și ‘dulci’ în 56%, în timp ce ‘asemănătoare cu tămâia’ și ‘stătut, rânced’ au primit fiecare 33% din totalul evaluărilor.
Pinul, cedrul și ienupărul sunt doar câteva din notele parfumului unei mumii.
Procesul de mumificare: Creierul era scos
Mumificarea este un proces vechi folosit pentru a conserva trupul unei persoane decedate, astfel încât să poată supraviețui în viața de apoi. În Egiptul Antic, aceasta era o practică foarte importantă, deoarece egiptenii credeau că sufletul trebuia să se întoarcă la trup după moarte, pentru a putea trăi o viață veșnică.
Procesul de mumificare era destul de complicat și implica mai multe etape. În primul rând, corpul era curățat și deshidratat cu ajutorul unei substanțe numite natrun (un tip de sare), care absorbea umiditatea din corp. Apoi, organele interne, cum ar fi plămânii, ficatul și stomacul, erau îndepărtate și puse într-un fel de recipiente speciale numite canopii. Creierul era, de asemenea, scos, dar restul corpului rămânea intact.
După ce corpul era tratat cu uleiuri, rășini și substanțe aromatice pentru a preveni descompunerea și a-l proteja de bacterii. Apoi, corpul era înfășurat în pânză impregnată cu rășini. În final, era pus într-un sicriu sau o cutie specială, adesea într-un mormânt sau piramidă, alături de obiecte pentru viața de apoi.
