Legende în devenire: Alexia Dospin — Aur european în triplusalt, povestea unei campioane U23

Alexia Ioana Dospin, în vârstă de 23 de ani, este noua senzație a atletismului românesc. Campioana europeană U23 la triplusalt a impresionat la Campionatele Europene de la Bergen (Norvegia) cu o performanță remarcabilă de 14,05 metri — al treilea record personal în mai puțin de o lună.

De la un 13,82 m la naționalele din Craiova, la o săritură ce i-a adus aurul continental, Alexia a dovedit că perseverența și determinarea o pot propulsa pe cele mai înalte trepte ale podiumului.

Am stat de vorbă cu ea despre parcursul său, provocările și visurile care o motivează să-și depășească limitele zi de zi.

Cum ai descoperit acest sport și ce te-a făcut să te îndrăgostești de el?

Părinții mei sunt foști atleți și ei m-au îndrumat către acest sport. Nu cu intenția de a face performanță, ci mai mult pentru a consuma energia de copil pe care o aveam. Între timp, înțelegând ce înseamnă sportul în sine, m-a făcut să mă îndrăgostesc și să vreau să mă îndrept către performanță.   

Cum decurge o săptămână din viața ta?

Dimineața iau micul dejun, apoi merg la cursurile de la facultate. În unele zile, am chiar și două antrenamente. Între cele două antrenamente, dorm și apoi revin la cursuri. Alimentație, somn, refacere și tot așa, de la capăt

Cum a fost la prima ta competiție?

Îmi amintesc că aveam mari emoții. Sunt un sportiv emotiv și trebuie să jonglez cu emoțiile. Am o rutină, acum, care merge foarte bine pentru mine. Este foarte important cum îmi dozez energia înainte de concurs și este foarte importantă vizualizarea de dinainte. Îmi place să fac și ceva care să mă liniștească și să mă scoată din anticiparea concursului. Poate o cafea cu doamna antrenoare și o discuție pe alte subiecte. Am observat că îmi place să mă uit la filme cu maimuțe, de obicei documentare. Îmi place să le urmăresc și să-mi imaginez că sunt o maimuțică care sare.

Ce înseamnă pentru tine să fii sportiv?

Pentru mine înseamnă un stil de viață. 

Există un moment în care ai vrut să renunți? Ce te-a făcut să mergi mai departe?

Cred că fiecare sportiv întâmpină această perioadă. Și nu doar o dată, ci de mai multe ori. Este foarte greu de gestionat un eșec, și mai greu este de gestionat anii în care simți că stagnezi. Depinde de tăria de caracter, dar eu cred că te face mai puternic.

Așa a fost pentru mine anul 2024, când am avut de gestionat mai multe: accidentări, partea academică… dar am învățat. Merg pe premisa că nimic nu este întâmplător și Dumnezeu le așază în așa fel, și are pregătit ceva măreț pentru fiecare în parte. Așa că le luăm provocările ca atare.

Aurul la Europenele Under-23. Cum ai trăit acel moment?

Pur și simplu simți când este momentul și când poți să iei o medalie. Anul 2025 a fost pentru mine unul bun. Am simțit săritura, simt că abia am învățat să sar triplusalt, simțeam că pot. Din punct de vedere psihic și fizic, eram pregătită. Pe măsură ce săream, îmi doream o medalie, nu mă interesa culoarea, având în vedere că ar fi fost prima mea la nivel internațional.

Când vedeam cum se desfășoară concursul, mi-am dat seama că pot să rămân cu medalia de aur și era un sentiment de posesivitate, simțeam că era a mea.

Când a terminat ultima de sărit ultima concurentă, m-am descătușat de emoții și am început să țip, niciodată nu m-am exteriorizat atât de tare. Când mi-am dat seama că am rămas cu medalia de aur, a fost descătușarea emoțiilor.

Care este obiectivul tău cu atletismul? Visezi participarea la Jocurile Olimpice?

Da, visez, începând cu cele de la Los Angeles, și, Doamne ajută, la cât mai multe ediții. Îmi doresc și o medalie olimpică.

Ai un sfat pentru tinerii sportivi? Ce mesaj ai pentru tinerii care simt că drumul spre visul lor e prea greu?

Să nu renunțe! Să persevereze, pentru că în orice domeniu este greu, dar dacă ai un vis și ești determinat să ajungi, niciun obstacol nu este atât de greu în comparație cu gustul pe care ți-l dă destinația.

Cât de greu este să ajungi la un asemenea nivel în România? Ce sacrificii ai făcut pe drum?

Este foarte greu, indiferent de țară. Într-adevăr, la noi este mult mai greu. La noi, sportul nu este atât de important pentru oamenii influenți. Așa că fiecare trage pentru el. Sunt sacrificii enorme, dar necesare. În momentul în care câștigi, chiar nu mai contează. Disciplina, devotamentul sunt grele, dar merită!

Dacă ai putea schimba ceva în sportul din România, ce ai schimba?

Aș investi mai mult în complexe sportive și as introduce psihologia sportivului, este foarte import. 

Dacă te-ai putea întoarce la tine la 10 ani, ce ți-ai spune?

Să nu schimbe absolut nimic ș să continue. Nu regret nicio decizie pe care am luat-o.

Ce superputere ți-a dat sportul în afara terenului?

Cred că maturitatea. M-am maturizat foarte mult prin prisma sportului. Cred că fără sport și fără performanță nu aș fi ajuns atât de devreme să gândesc așa cum gândesc astăzi și să gestionez orice dificultate care iese în cale.

Ai un model sau idol din afara sportului?

Nu am o persoană anume. Iau câte puțin de la fiecare sportiv. Dar, dacă ar fi să aleg, ar fi Ana Peleteiro, este senioară. Îmi place atitudinea ei, mi se pare că semăn puțin cu ea și încerc să semăn și în performanța ei.

Unde te vezi peste 5 ani, ca sportivă și ca om?

Cu siguranță cu aceeași mentalitate, cu aceleași dorințe, probabil întoarsă de la Jocurile Olimpice și cu dorința de mai multe.

Cu o facultate terminată și un master. Ca sportiv, trebuie să avem grijă și de planul B. Am descoperit că îmi place să lucrez cu tinerii sportivi și mi-ar plăcea să îi ajut să meargă pe drumul meu și să exceleze.

Urmărește știrile znews.ro și pe Google News