Cum a apărut fenomenul „Scream Club”
Totul a pornit din Statele Unite, după ce un videoclip viral cu un grup care țipa în public, în Minneapolis, a inspirat oameni din orașe precum Chicago, Londra și Birmingham să facă același lucru. În capitala britanică, grupul London Scream Club se adună în locuri precum Hyde Park sau Hampstead Heath, unde participanții țipă la unison câteva secunde, apoi izbucnesc în râs.
@shakesdih #fyp #screamclub #londonscreamclub #london #relatable ♬ original sound – 🌌🩻🪼
Organizatoarea uneia dintre aceste întâlniri, Shania Barnes, studentă la management culinar, explică:
„Este o formă de eliberare, dar și o ocazie de a ne conecta unii cu alții. Într-un oraș stresant ca Londra, e reconfortant să simți că nu ești singur.”
Participanții urmează câteva reguli simple: să fie hidratați, să respecte limitele propriului corp și să se oprească dacă se simt amețiți.
De la stres la conexiune umană
Pentru mulți, nu țipătul în sine contează, ci sentimentul de comunitate. Oamenii vin singuri și pleacă râzând alături de necunoscuți, descoperind o nouă formă de apartenență.
Ikhlas, studentă la științe politice, a povestit că nu a țipat niciodată în viața ei până să vină la club:
„Am vrut să văd cum se simte. A fost eliberator. M-a ajutat să scap de anxietate și să vorbesc cu oameni noi. E un fel de terapie.”
Pentru unii, experiența e o combinație de distracție și vulnerabilitate. Alții spun că îi ajută să se confrunte cu emoțiile reprimate sau cu stresul acumulat.
O alternativă la terapia clasică
Într-un context în care accesul la consiliere psihologică este dificil în Marea Britanie, „scream clubs” devin o soluție accesibilă pentru tineri.
Maliha Hussain, studentă la master, explică:
„E greu să ajungi la un terapeut în UK – listele de așteptare sunt lungi, iar terapia privată e scumpă. Aici poți să te descarci fără să explici totul.”
Evenimentele sunt gratuite și se desfășoară în aer liber, departe de presiunea mediilor de lucru, a traficului și a rețelelor sociale.
O experiență fără bariere de vârstă
Deși majoritatea participanților sunt tineri, la întâlniri vin și adulți curioși. Raswella Warburton, mama organizatoarei, mărturisește că a fost sceptică la început:
„Mulți cred că e o prostie pentru tineri, dar după ce am țipat, am simțit o ușurare reală. A fost ca o eliberare.”
De asemenea, tot mai multe femei aleg să participe, considerând că acest tip de activitate contrazice așteptarea socială de a fi mereu „calme și controlate”.
„Un al treilea spațiu” pentru o generație tensionată
Fenomenul s-a transformat într-un nou tip de spațiu social, un loc între muncă și viața privată, fără alcool, fără presiune și fără costuri.
Barnes explică:
„Avem nevoie de mai multe locuri unde să putem fi noi înșine. Nu trebuie să cheltui bani, să bei sau să te prefaci. Doar țipi și te simți mai ușor.”
Pentru generația tânără din marile orașe, cluburile de țipăt au devenit o formă neașteptată de terapie colectivă, o combinație de energie, solidaritate și vindecare emoțională.
Autor: Sebastian Bănicioiu
