Furtună violentă la Sinaia: acoperișuri smulse, copaci căzuți și patru persoane rănite ușor

Furtuna care a lovit miercuri după-amiază stațiunea Sinaia a provocat pagube semnificative și a rănit ușor mai multe persoane. Vântul puternic a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a lăsat o parte din oraș fără electricitate.

Furtună violentă la Sinaia: acoperișuri smulse, copaci căzuți și patru persoane rănite ușor

Foto: Observatorul Prahovean

Stațiunea Sinaia a fost afectată miercuri după-amiază de o furtună puternică, care a produs pagube considerabile: acoperișuri smulse, străzi inundate și arbori doborâți de vânt, transmite publicația locală Observatorul Prahovean.

Update 15:50: Unsprezece persoane, printre care cinci turiști israelieni, au ajuns la Spitalul Orășenesc din Sinaia după ce au fost rănite de furtuna care le-a surprins pe Aleea Peleșului, transmite News.ro.

Victimele, cu vârste între 17 și 68 de ani, au suferit traumatisme, fracturi la nivelul membrelor, escoriații și lovituri în zona capului, provocate de copacii și crengile rupte de vântul puternic, a declarat managerul spitalului, Mariana Miu.

Primele două persoane rănite au fost transportate cu o mașină de Poliție, din cauza blocajelor din trafic. Ulterior, alți patru răniți au ajuns cu ambulanțe, iar cinci au fost preluați de autospeciala pentru victime multiple. Toți pacienții se află în prezent sub supraveghere medicală.


Potrivit ISU Prahova, o persoană a fost surprinsă într-un autoturism aflat într-o benzinărie, peste care a căzut un copac, însă nu a necesitat îngrijiri medicale. Într-un alt incident, șase persoane au fost prinse de furtună, patru dintre acestea suferind răni ușoare și atacuri de panică. Toate sunt conștiente și primesc îngrijiri la fața locului de la echipajul SMURD.

Furtuna a durat câteva zeci de minute, dar a provocat avarii importante: pe principalul bulevard din Sinaia au fost rupți copaci, un acoperiș a fost luat de vânt, iar o parte din oraș a rămas fără curent electric. Vântul a smuls și mobilier urban, panouri publicitare și acoperișuri din tablă.

Traficul rutier a fost blocat temporar pe DN1, în zona Gării, din cauza copacilor căzuți pe carosabil. Poliția rutieră a intervenit pentru fluidizarea circulației și prevenirea altor incidente.

Efectele furtunii au fost surprinse în imagini distribuite pe rețelele sociale. ISU Prahova a mobilizat mai multe echipaje, inclusiv autospeciale de stingere, ambulanțe SMURD, autospeciale pentru descarcerare și transport victime multiple. A fost activată grupa operativă a inspectoratului, iar intervențiile sunt în desfășurare.

Autor: Mihnea Golea

google logo Urmărește știrile znews.ro și pe Google News

RECOMANDATE