Inteligența artificială nu înseamnă doar filtre, chatboturi și algoritmi de recomandare — ci devine tot mai vizibilă acolo unde contează cu adevărat: în lupta cu bolile, salvarea faunei și sprijinirea fermierilor.
Colaj: Mihnea Golea/ Z News. Foto: Pexels
Poate te întrebi dacă mai găsești clipuri online sau imagini nealterate de AI sau dacă mai există discursuri care să nu fie editate de ChatGPT.
Însă te-ai întrebat dacă există și o parte bună a inteligenței artificiale, dacă aduce un beneficiu societății?
Un studiu publicat în Nature Genetics arată că NicheCompass, un instrument avansat bazat pe inteligență artificială, poate analiza milioane de celule dintr-o probă de țesut în mai puțin de o oră. Acest sistem inovator le permite cercetătorilor să observe modul în care celulele comunică între ele și să identifice modificările asociate cu diverse boli, inclusiv cancerul. În cazuri precum cancerul pulmonar sau cel de sân, NicheCompass evidențiază variațiile specifice fiecărui pacient, oferind indicii prețioase pentru dezvoltarea unor tratamente personalizate.
Spre deosebire de metodele tradiționale, care oferă doar o imagine statică a poziției celulelor în țesuturi, NicheCompass analizează conexiunile și interacțiunile acestora, corelând datele individuale cu baze largi de informații provenite de la alți pacienți. Astfel, oferă o perspectivă detaliată asupra modului în care micromediile celulare influențează evoluția bolilor. Modelul, bazat pe deep learning, este primul de acest tip capabil să interpreteze la scară largă comunicarea dintre celule prin intermediul markerilor moleculari.
De exemplu, în cazul unui pacient cu cancer pulmonar, sistemul a detectat un răspuns imun atipic, diferit de cel al altor pacienți, ceea ce poate indica necesitatea unor abordări terapeutice adaptate.
Datorită acestui instrument, medicii pot introduce datele unui pacient și obține, în decurs de o oră, o analiză complexă a microambientului tumoral și a interacțiunilor celulare, sprijinind astfel decizii terapeutice mai informate. Utilitatea sa nu se limitează la oncologie — NicheCompass poate fi aplicat și în cercetarea bolilor neurologice, autoimune sau în medicina regenerativă, deschizând calea către terapii personalizate mai eficiente.
După incendiile din 2020 care au devastat peste 189.000 km² în Australia și au afectat aproximativ 3 miliarde de animale, WWF și Google au lansat proiectul Eyes on Recovery, o rețea de peste 1.000 de camere care monitorizează fauna sălbatică. Până acum, au fost colectate peste 7 milioane de imagini, imposibil de analizat manual.
Pentru a accelera procesul, imaginile au fost încărcate pe platforma Wildlife Insights, care folosește inteligență artificială pentru a filtra cadrele fără animale și a identifica automat peste 1.300 de specii. În doar câteva săptămâni, AI-ul a detectat peste 150 de specii, printre care și planezătorul mare (greater glider), specie amenințată al cărei habitat a fost grav afectat. Datele rapide au permis extinderea intervențiilor de conservare.
Guvernul statului Telangana din sudul Indiei a lansat, împreună cu organizații agricole și companii tech, programul Saagu Baagu, prin care 7.000 de fermieri cultivatori de ardei iute au primit instrumente bazate pe inteligență artificială. Fermierii au beneficiat de recomandări personalizate printr-un chatbot pe WhatsApp, teste de sol rapide cu ajutorul machine learning și evaluarea calității recoltei în timp real cu sisteme de computer vision.
Rezultatele au fost vizibile după doar 18 luni: creșterea plantelor pe hectar a urcat cu 21%, iar utilizarea pesticidelor și îngrășămintelor a scăzut cu 9%, respectiv 5%. Prețurile de vânzare au crescut în medie cu 8%. După acest succes, programul a fost extins la 500.000 de fermieri și culturi variate.
Inițiative similare se dezvoltă și în alte state indiene, precum Andhra Pradesh sau Karnataka, iar experții văd în aceste proiecte un model scalabil la nivel global pentru o agricultură mai eficientă și sustenabilă.
Inteligența artificială nu se oprește la chatbots sau moduri prin care te poți transforma în personaje anime din selfie-uri. Ea poate juca un rol important în îmbunătățirea vieții noastre, în felul în care putem produce fructe sau legume sau în modul în care putem ajuta animalele și mediul înconjurător.
Autor: Mihnea Golea