Sportul de performanță presupune echilibru. Pentru a dezvolta un echilibru, în toate capitolele, este nevoie de o mentalitate puternică ce poate fi dezvoltată prin educație.
Sursă: Znews / Radu Predoiu, autorul cărții
Performanța sportivă nu înseamnă doar antrenamente și disciplină. Toată munca și sacrificiile care vin cu un sport trebuie să fie susținute de o minte sănătoasă. Astfel, echilibrul psihologic și starea interioară sunt fundamentale pentru rezultate durabile în sport, iar dezvoltarea acestor resurse este la fel de importantă ca pregătirea fizică.
Cartea Alchimia Performanței, scrisă de Conf. Univ. Dr. Radu Predoiu, pornește de la ideea că adevărata performanță începe cu mintea. Lucrarea este concepută ca un ghid practic de psihologie a performanței: conceptele teoretice sunt prezentate clar și susținute de studii de caz din sportul românesc și internațional.
La lansarea cărții au fost prezenți de la profesori, antrenori și studenți la nume mari din sportul românesc care au vorbit despre „Alchimia Performanței”.
Octavian Bellu, desemnat cel mai de succes antrenor din lume de către Academia Recordurilor Mondiale, a vorbit despre cât de important este sportul în viața fiecăruia și despre responsabilitățile pe care le aduce practicarea unui sport de performanță.
„Cei care nu fac performanță, fac ce știu, cei care fac performanță, fac ce trebuie. ” a afirmat Octavian Bellu, fostul antrenor al naționalei de gimnastică, în discursul său.
În paginile cărții, cititorul găsește strategii și instrumente concrete pentru menținerea motivației, antrenarea concentrării, reglarea emoțiilor și gestionarea presiunii competiționale sau a eșecurilor. Autorul pune accent pe calitatea deciziilor și pe modul în care acestea influențează atât progresul, cât și stabilitatea emoțională a sportivului.
Deși exemplele provin în principal din lumea sportului de performanță, mesajul se adresează nu doar sportivilor, ci și antrenorilor, psihologilor, părinților, studenților și tuturor celor interesați să înțeleagă mecanismele mentale care stau la baza reușitei.
De asemenea, la evenimentul de lansare au mai luat cuvântul și Marius Stoica, Rectorul Universității Naționale de Educație Fizică și Sport, dar și Dumitru Hărădău, fost jucător de tenis român. Ambii au atras atenția asupra importanței psihologiei sportului.
Dumitru Hărădău a evidențiat cât de relevante sunt concentrarea și determinarea pentru performanță și cum mintea trebuie să se alinieze cu corpul.
Alchimia performanței promovează educația mentală ca fundament al unei performanțe sustenabile și sănătoase. Conf. Univ. Dr. Radu Predoiu a povestit despre procesul din spatele cărții, despre mentalitatea de învingător și rolul familiei în performanța sportivă a copiilor, dar și despre cât de important este accentul pe latura pozitivă pentru a motiva sportivul.
Radu Predoiu este autor a patru cărți de specialitate și formator în domeniul psihologiei performanței. Cartea Alchimia Performanței este una dintre cărțile EGOAL, primul hub educațional dedicat sportivilor din România. Acesta are ca scop promovarea rolului educației în drumul spre performanță sportivă pentru ca la rândul lor, sportivii să aibă un impact pozitiv asupra societății.