La doar câteva zile după preluarea mandatului, președintele României, Nicușor Dan, a avut o convorbire telefonică cu omologul american Donald Trump și a primit un mesaj oficial de felicitare din partea președintelui chinez Xi Jinping.
Președintele României, Nicușor Dan, a avut marți seara o convorbire telefonică cu omologul său american, Donald Trump. Discuția a vizat teme de interes major precum securitatea regională, cooperarea în domeniul energiei și situația din Ucraina. În cadrul acestei convorbiri, liderul american l-a invitat pe Nicușor Dan într-o vizită oficială în Statele Unite, invitație care a fost reciprocată de președintele român.
Pentru prima dată în ultimii ani, liderul SUA a vorbit cu un președinte român imediat după învestire.
Președintele Chinei, Xi Jinping, i-a transmis încă de joi un mesaj de felicitare președintelui Dan pentru victoria în alegerile din 18 mai, potrivit agenției Xinhua.
Xi a subliniat relațiile istorice dintre cele două țări, amintind că România a fost a treia țară care a recunoscut Republica Populară Chineză.
Liderul chinez a pledat pentru consolidarea cooperării bilaterale și a exprimat dorința de a colabora cu Nicușor Dan pentru dezvoltarea relației chino-române.
Astăzi au loc consultări cu partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. Însă nu toate partidele vor participa. AUR și S.O.S. România consideră că Nicușor Dan nu este președintele legitim al României.
„Nu sunteți Președintele nostru, nici al poporului român, nici al României. Dvs sunteți președinte pentru Ursula Von Der Lyen, Roberta Metsola, Soroș, Netanyahu, și evident Macron, cel care a și intervenit direct în fraudarea alegerilor din România”, a transmis Diana Șoșoacă, președinta S.O.S. România printr-un comunicat de presă.
Autor: Mihnea Golea