De la inspirația maestrului, la pericolul distrugerii în comunism și până la recunoașterea sa globală. Iată întreagă istorie.
Sursă: Fine Society
La 27 octombrie 1938, în orașul Târgu Jiu, a fost inaugurat un monument emblematic al artei moderne: Coloana Infinitului, creată de renumitul sculptor român Constantin Brâncuși. Această operă face parte din ansamblul monumental dedicat eroilor români căzuți în Primul Război Mondial și este considerată un simbol al sacrificiului și al rezistenței naționale.
Ceremonia de inaugurare a avut loc în prezența lui Constantin Brâncuși și a fost marcată de o slujbă religioasă oficiată de 16 preoți. Evenimentul a atras atenția publicului și a autorităților, consolidând statutul lui Brâncuși ca unul dintre cei mai importanți sculptori ai perioadei interbelice.
Coloana Infinitului, cunoscută și sub denumirea de „Coloana fără sfârșit”, are o înălțime de 29,35 metri și este compusă din 16 module octaedrice suprapuse, fiecare având forma unor „mărgele” stilizate. Această structură simbolizează continuitatea și dăinuirea în fața adversităților.
Monumentul face parte din trilogia brâncușiană de la Târgu Jiu, alături de Poarta Sărutului și Masa Tăcerii, formând un ansamblu unic în peisajul artistic mondial.
Coloana Infinitului a fost dedicată soldaților români căzuți în luptele din 1916, în apropiere de malul Jiului. Inițiativa de a construi acest monument a fost susținută de Liga Națională a Femeilor Gorjene, sub conducerea Arethiei Tătărescu, soția prim-ministrului de atunci, Gheorghe Tătărescu. Brâncuși a acceptat să creeze acest monument fără a solicita onorariu, considerându-l un act de recunoștință națională.
După instaurarea regimului comunist, operele lui Brâncuși au fost privite cu suspiciune, fiind considerate prea „burgheze” și „neînțelese” pentru propaganda oficială. În anii ’50, au existat chiar planuri de demolare a Coloanei Infinitului, autoritățile intenționând să folosească metalul pentru construcții industriale. Din fericire, inițiativa a fost abandonată, iar monumentul a supraviețuit datorită opoziției locale și valorii sale simbolice.
În anii ’60-’70, percepția s-a schimbat: Brâncuși a fost „recuperat” de regimul comunist și transformat într-un simbol al geniului românesc, recunoscut și promovat în exterior.
Astfel, ceea ce fusese cândva aproape distrus a devenit, paradoxal, una dintre cele mai puternice embleme culturale ale României.
Urmărește știrile znews.ro și pe
Google News
