Avertisment urgent de la Primăria București privind o metodă de înșelătorie care poate lăsa șoferii fără bani.
Coduri QR false pe parcometrele din Capitală
Primăria Bucureşti a transmis, luni seară, un avertisment clar pentru șoferi. În mai multe zone din oraș, în special în zona Unirii, au fost descoperite stickere cu coduri QR false lipite pe parcometre. Acestea nu au nicio legătură cu sistemul oficial de plată.
„ATENŢIE la codurile QR de pe unele parcometre! Sunt FALSE şi vă pot lăsa fără bani. Parcometrele NU au şi NU folosesc coduri QR pentru plată”, au transmis reprezentanții instituției. Autoritățile subliniază că orice astfel de cod trebuie tratat ca o tentativă de fraudă.
Cum funcționează înșelătoria?
Codurile QR duc utilizatorii către o pagină falsă. Aceasta imită interfața oficială de plată a parcării. Odată accesată, pagina solicită introducerea datelor bancare.
„Acolo se cer datele cardului (număr, dată expirare, CVC), însă plata NU este procesată, parcarea NU este achitată, datele dvs. bancare pot fi compromise”, au explicat reprezentanții Primăriei. Practic, utilizatorii riscă să rămână fără bani și fără loc de parcare plătit.
Recomandările autorităților pentru șoferi
Pentru a evita astfel de situații, autoritățile recomandă să nu fie scanate coduri QR de pe parcometre. Singurele metode sigure sunt cele oficiale. Plata se poate face prin SMS, aplicațiile dedicate sau la terminale autorizate.
De asemenea, șoferii sunt avertizați să nu ofere bani persoanelor care pretind că încasează taxa de parcare. „De asemenea, ţineţi cont că nu mai există persoane autorizate care să încaseze tariful de parcare. Compania Municipală Parking Bucureşti a renunţat la încasatori”, au mai transmis oficialii.
Măsuri în curs pentru eliminarea fraudei
Autoritățile au anunțat că au început deja demersurile pentru identificarea persoanelor responsabile. În paralel, se lucrează la îndepărtarea stickerelor frauduloase de pe parcometre.
Acțiunea vine în contextul creșterii tentativelor de fraudă digitală în spațiul public. Reprezentanții instituțiilor fac apel la vigilență și la folosirea exclusivă a canalelor oficiale de plată.


