Strâmtoarea Ormuz, închisă traficului maritim
Comandantul Gărzilor Revoluționare Iraniene (IRGC) a declarat că Strâmtoarea Ormuz este închisă și a avertizat că orice navă care va încerca să o traverseze va fi atacată. Declarația a fost făcută de Ebrahim Jabari, consilier principal al comandantului suprem al Gardienilor Revoluției, și a fost preluată de presa de stat iraniană.
„Strâmtoarea este închisă. Dacă cineva încearcă să treacă, eroii Gărzii Revoluționare și ai marinei regulate vor incendia acele nave”, a afirmat oficialul iranian.
Anunțul vine după moartea liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, în urma unui atac israelian.
Rută vitală pentru o cincime din petrolul mondial
Strâmtoarea Ormuz este considerată cel mai important punct de tranzit petrolier din lume. Prin această rută, situată între Oman și Iran, trec în medie peste 20 de milioane de barili de țiței, gaz natural lichefiat și combustibili pe zi, potrivit datelor Vortexa.
Țări precum Arabia Saudită, Iran, Emiratele Arabe Unite, Kuweit și Irak își exportă cea mai mare parte a petrolului prin această strâmtoare, în special către Asia. De asemenea, Qatarul transportă aproape tot gazul natural lichefiat prin același culoar maritim.
Blocarea Strâmtorii Ormuz ar putea afecta aproximativ o cincime din fluxurile globale de petrol și ar putea duce la creșteri semnificative ale prețului țițeiului.
Atac cu drone asupra unui petrolier
În cursul aceleiași zile, Gărzile Revoluționare au susținut că au lovit cu două drone un petrolier în Strâmtoarea Ormuz, despre care afirmă că ar avea legături cu Statele Unite.
Nava „Athe Nova”, care navighează sub pavilionul statului Honduras, nu a oferit până în prezent informații oficiale despre starea sa.


