Odată cu venirea sezonului rece, italienii trebuie să respecte reguli stricte privind încălzirea locuințelor, cu limite de temperatură și ore precise de funcționare, nerespectarea lor atrăgând amenzi semnificative. În România, însă, nu există astfel de reguli legale: temperatura din apartamente este adesea determinată de starea infrastructurii, de vechimea blocurilor și de performanța sistemelor centralizate de încălzire. Astfel, în multe locuințe vechi, chiar și cu caloriferele la maximum, temperaturile rămân joase.
Italia: limite legale și amenzi pentru încălzire
În Italia, autoritățile au stabilit că temperatura din locuințe nu trebuie să depășească 19°C, cu o toleranță de maximum două grade. În spațiile comerciale sau industriale, limita este mai scăzută, de 17°C. Nerespectarea acestor reguli poate atrage amenzi între 500 și 3.000 de euro, iar autoritățile locale au dreptul să aplice sancțiuni suplimentare de până la 800 de euro.
Țara este împărțită în șase zone climatice, fiecare cu perioade și durate diferite în care încălzirea este permisă. De exemplu, în zonele sudice cu ierni blânde, caloriferele pot funcționa mai puține ore pe zi, în timp ce în nord, în orașe precum Milano sau Torino, perioada și durata încălzirii sunt mult mai mari. Aceste reguli au scopul de a economisi energie, de a reduce emisiile de CO₂ și de a proteja rețeaua energetică în perioadele de consum maxim.
Pe lângă limitele de temperatură, legea italiană mai impune și un program strict de funcționare a centralelor, ceea ce face ca respectarea regulilor să fie obligatorie nu doar pentru confort, ci și pentru conformitate legală.
România: temperaturile determinate de infrastructură
În România, nu există legi care să limiteze temperatura din locuințe sau să impună ore fixe de funcționare a centralelor. Totuși, multe blocuri vechi și sistemele centralizate de termoficare fac ca temperatura efectivă din apartamente să fie adesea sub nivelul optim.
Blocurile construite înainte de anii ’90 au pereți subțiri, geamuri vechi și lipsa izolării termice moderne, ceea ce duce la pierderi semnificative de căldură. Chiar dacă agentul termic livrat este suficient, căldura se risipește rapid și apartamentele nu pot ajunge la temperaturi confortabile.
În plus, în blocurile racordate la rețeaua centralizată de termoficare, apa caldă poate ajunge mai rece din cauza presiunii scăzute, pierderilor pe conducte sau reglajelor neuniforme. Astfel, în același bloc, unii locatari pot avea 21°C, iar alții doar 17–18°C. Centralele vechi sau comune de scară sunt adesea insuficiente pentru a încălzi eficient întreaga clădire, ceea ce face ca temperaturile să depindă mai mult de infrastructură decât de dorința locatarilor.
Diferența dintre România și Italia
Pe scurt, în Italia temperatura din locuințe este reglementată prin lege și nerespectarea regulilor poate atrage amenzi serioase. În România, însă, nu există o astfel de legislație.
În schimb, infrastructura termică, starea clădirilor și vechimea instalațiilor determină temperatura efectivă din apartamente. Blocurile vechi pierd căldură rapid, sistemele centralizate pot livra apă mai rece, iar centralele comune nu fac față întotdeauna cerințelor tuturor locatarilor.
Astfel, putem spune că în România nu legea, ci infrastructura „impune” temperatura din locuințe, iar nivelul de confort depinde de calitatea clădirilor și a sistemelor de încălzire.
Autor: Roxana Ioniță
