LeBron James, prins în mijlocul unei controverse după vizita din China

Superstarul lui Los Angeles Lakers este acuzat că ar fi semnat un editorial într-un ziar controlat de stat, însă surse din SUA susțin că a fost vorba doar de interviuri.

LeBron James, prins în mijlocul unei controverse după vizita din China

Sursă: ABC News

LeBron James (40 de ani), una dintre cele mai mari legende ale baschetului mondial, se află în centrul unei polemici internaționale după o vizită recentă în China. În timp ce publicația People’s Daily, considerată „ziarul de casă” al guvernului chinez, a anunțat că vedeta NBA a scris un editorial, surse americane afirmă că nu a existat niciun text semnat de sportiv, ci doar interviuri acordate mai multor jurnaliști.

Relațiile tensionate NBA – China

China a reprezentat mereu o piață esențială pentru NBA, însă colaborarea a fost grav afectată în 2019, când Daryl Morey, fost manager general la Houston Rockets, a publicat pe Twitter un mesaj de susținere pentru protestele pro-democrație din Hong Kong. Beijingul a reacționat dur, meciurile NBA au fost suspendate timp de un an în China, iar pierderile financiare s-au ridicat la sute de milioane de dolari.

Între timp, relațiile s-au mai îmbunătățit, iar vizitele starurilor NBA au redevenit obișnuință. Vara aceasta, LeBron James a călătorit prin mai multe orașe chineze, fiind primit cu entuziasm de fani.

Editorial sau interviu?

Controversa a pornit după ce People’s Daily a publicat un articol sub numele lui LeBron James, prezentat ca editorial. În subsolul materialului se menționa totuși că textul este rezultatul unui interviu, editat de un reporter.

În SUA și Hong Kong, vestea a generat critici, având în vedere asocierea directă a starului cu o publicație controlată de Partidul Comunist Chinez. Pe de altă parte, The Athletic a relatat că LeBron nu a trimis niciun eseu, ci a răspuns întrebărilor mai multor jurnaliști.

Mesajul lui LeBron pentru fanii chinezi

În articolul apărut în presa chineză, cvadruplul campion NBA a vorbit despre rolul baschetului ca mijloc de unitate și schimb cultural:

„Baschetul nu e doar un sport, ci și un pod care ne conectează. M-am simțit onorat și am devenit conștient de responsabilitatea mea de a promova schimburile prin sport.”

LeBron a subliniat și primirea călduroasă de care are parte în China:

„Atmosfera de baschet din China m-a uimit mereu. Bunătatea și entuziasmul prietenilor mei chinezi mă atinge profund. Ce pot face în schimb e să dau totul în fiecare meci, ca un semn de mulțumire.”

Pentru LeBron James, aflat la apogeul carierei și al influenței sale globale, vizita din China s-a transformat dintr-o campanie de imagine într-un episod controversat cu ecouri politice.

Autor: Sebastian Bănicioiu

google logo Urmărește știrile znews.ro și pe Google News

RECOMANDATE