Deschiderea acestui subiect delicat devine inevitabilă atunci când, dincolo de performanță, sportivii ajung să fie percepuți ca simboluri politice.
Sursă: Atlantic Council
Într-o perioadă în care granițele dintre sport și politică devin tot mai estompate, participarea sportivilor din Rusia și Belarus la competiții internaționale continuă să genereze dezbateri aprinse. Cea mai recentă reacție a avut loc în Georgia, la Campionatul Mondial de scrimă din Tbilisi, acolo unde prezența sportivilor „neutri” ruși a stârnit furie și proteste în stradă.
Pe 27 iulie, în fața Palatului Sporturilor Olimpice din Tbilisi, sute de georgieni s-au adunat pentru a-și exprima dezacordul față de prezența scrimerilor ruși și belaruși în competiție. Chiar dacă aceștia au concurat sub drapel neutru, oamenii au considerat că implicarea lor în structurile militare ale Federației Ruse le compromite statutul de sportivi „apolitici”.
Pe pancartele afișate se puteau citi mesaje dure, precum: „Luptă aici, omoară acolo” sau „Steagul Rusiei nu are ce căuta pe planșă, ci pe câmpul de luptă”. Mai mult, în timpul protestului a fost incendiat un steag rusesc, în semn de revoltă față de ceea ce mulți percep drept complicitate tăcută a lumii sportive la agresiunea asupra Ucrainei.
Russians are in Georgia by special invitation, some of them are Putin's soldiers, his killers.
— Iliauni students movement (@IliaMovement24) July 27, 2025
The pro-Russian government let them in and made them feel comfortable.
The response of the Georgian people is clear – 🔥🇷🇺
Glory to 🇬🇪 Georgia
Glory to 🇺🇦 Ukraine
Fu*k Russia. pic.twitter.com/o1QoT8yOMm
Situația este complicată de faptul că unii dintre acești sportivi au legături directe cu armata sau autoritățile statului. De exemplu:
Prezența acestor sportivi, chiar și sub eticheta de „neutri”, alimentează percepția că sportul devine o extensie a propagandei de stat.
Din Belarus, Ivan Litvinovich, campion olimpic la trambulină, este un exemplu notoriu de sportiv fidel regimului Lukașenko. A semnat o scrisoare în favoarea referendumului constituțional impus de liderul belarus și a participat la ceremonii oficiale în compania fiului președintelui. Litvinovich a fost recompensat cu Ordinul Patriei – cea mai înaltă distincție din Belarus
Pe de altă parte, există sportivi care au avut curajul să se delimiteze de politicile regimurilor din care provin. Un caz celebru este cel al Krystsina Tsimanouskaya, sprinter din Belarus, care a cerut azil politic în Polonia după ce, în timpul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, autoritățile i-au cerut să se întoarcă acasă pentru că i-a criticat public.
Un alt exemplu este Yelena Leuchanka, fostă jucătoare de baschet, care a fost arestată pentru participarea la protestele anti-Lukașenko și care a devenit co-fondatoare a Belarusian Sport Solidarity Foundation – o organizație care sprijină sportivii persecutați de regim.
Această polarizare – între sportivi care promovează regimuri autoritare și cei care se opun – ridică o întrebare crucială: merită sau nu sancționați toți sportivii din aceste țări?
În timp ce unii susțin excluderea completă a sportivilor ruși și belaruși, alții propun o abordare nuanțată, în care sunt sancționați doar cei implicați direct în structuri militare sau acțiuni de propagandă. De altfel, Comitetul Olimpic Internațional este sub presiune pentru a stabili criterii clare de participare și a evita complicitatea cu regimuri represive.
Protestele de la Tbilisi și reacțiile internaționale la cazurile sportivilor loiali regimurilor autocrate pun sportul în fața unei dileme fundamentale: neutralitatea nu mai este o opțiune simplă. Iar în timp ce sportul rămâne, în teorie, apolitic, realitatea arată că performanța sportivă poate deveni uneori un instrument de propagandă.
Autor: Sebastian Bănicioiu
Urmărește știrile znews.ro și pe
Google News
