România ar putea schimba modul în care sancționează consumul de droguri. Proiectul de lege este controversat și ridică mai multe semne de întrebare. Ca să aflăm mai multe, discutăm cu Miruna Ilinca, sociolog la Academia Română, unde cercetează dependența de droguri în rândul tinerilor.
Ce cercetezi și care este metodologia pe care o aplici?
Aria mea de studiu este sociologia, iar proiectul pe care îl redactez în momentul acesta se numește „Dependența de droguri în România: între afecțiune și infracțiune”. Lucrarea își propune să măsoare toate domeniile în care dependența de droguri și, prin urmare, politicile și legile legate de această problemă afectează calitatea vieții tinerilor.
Care sunt cele mai importante schimbări propuse prin proiectul B544/2026 și ce ar însemna ele pentru un tânăr prins cu droguri pentru consum propriu?
Legea despre care vorbim în acest context ar putea să schimbe complet modul în care vorbim despre droguri în România. Este un model pe care multe țări l-au implementat cu succes și ar putea oferi niște pârghii prin care am putea interveni pentru a-i ajuta pe tineri.
Pentru că, în momentul de față, modelul românesc de combatere a consumului de droguri este justiția penală. Noi nu avem un sistem de prevenire. Nu avem centre de dezintoxicare care să poată prelua problema și să le ofere tinerilor care au nevoie de ajutor sprijinul necesar. Preferăm să concentrăm toate resursele statului pentru a închide niște tineri care sunt prinși cu substanțe în cantități infime.
Am avut în cercetarea mea cazuri de copii de 15-16 ani care s-au trezit cu dosare penale pentru că aveau un plic cu urme de substanță. Citesc din dosarele DIICOT. Lucrurile acestea nu mai sunt admisibile în 2026, când noi deja avem problema și trăim cu ea. Cred că toți știm sau am auzit de cineva care se confruntă cu această problemă.
Dacă eram într-o țară în care nu exista problema aceasta, dacă nu aveam această categorie de tineri care suferă din cauza ei, da, puteam să păstrăm legi restrictive. Dar avem nenumărate cazuri de consumatori cărora le este frică să ceară ajutor.
„Dacă vrei să faci o schimbare, te duci în Portul Constanța.”
Iar legea, care ar putea dezincrimina consumul și ar introduce pedeapsa pentru deținerea în vederea consumului propriu sub formă de contravenție, nu de dosar penal, ar putea încuraja tinerii care au nevoie de ajutor să îl ceară. Nu le-ar mai distruge viețile și viitorul, pentru că știm și noi că, în România, cu un dosar penal este aproape imposibil să te mai angajezi ulterior.
Toate sumele strânse din colectarea amenzilor contravenționale ar putea fi folosite pentru a ne concentra pe marele trafic. Pentru că problema de acolo pornește. Dacă vrei, într-adevăr, să faci o schimbare în România, te duci în Portul Constanța, te duci acolo unde ajung kilogramele, nu te duci la niște puști care fumează o țigară în care au pus marijuana, în pauza de liceu.
Pentru că, da, pe aceia poți să îi arestezi, să spui că ți-ai făcut treaba, ai deschis un dosar penal, l-ai închis, îți vezi de treaba ta și consideri că totul este în regulă. Dar copilului acela i-ai distrus viața.
Dacă ne uităm, și chiar în proiectul de lege mi se pare că este menționat, la proporția dosarelor care vizează traficul real, adică acele cazuri cu cantități importante, comparativ cu cele care implică mai puțin de 5 grame, o să vedem că undeva peste 75% sunt cantități sub 5 grame.
Care este diferența dintre dezincriminare, legalizare și reducerea pedepselor?
Dezincriminarea presupune că fapta nu mai este penală. Este modelul care a fost adoptat în Portugalia. Asta nu înseamnă că este legal să vinzi droguri pe stradă, cum se întâmplă în Olanda. Cred că cel mai bine pot să fac o comparație între cele două modele, ca să explic diferențele.
Când vorbim despre legalizare, înseamnă că am legalizat complet o substanță, cum este cazul canabisului în Olanda. Poate să fie vândută în magazine, poate să fie cumpărată din magazine, bineînțeles, de către populația majoră, dar nu mai este o substanță controlată.
Când vorbim despre dezincriminare, nu mai vorbim despre vânzare și cumpărare pe stradă. Pur și simplu, vorbim despre faptul că, dacă ești prins cu o cantitate pentru consum propriu asupra ta, fapta nu mai este definită ca infracțiune. Nu mai ești considerat infractor. Este considerată o simplă contravenție.
Ce știm din cercetări despre relația dintre severitatea sancțiunilor și consumul de droguri în rândul tinerilor?
În toate modelele pe care eu le-am analizat până acum, nu există niciun model de țară în care să se fi înăsprit sancțiunile și să fi observat o corelație cu scăderea cazurilor de consum sau a cazurilor de supradoză. Nu există chestia asta!
Dimpotrivă, avem modelul Portugaliei, care, odată ce a adoptat modelul de dezincriminare, a reușit să scadă enorm numărul de supradoze. Să ne uităm la Portugalia acum 26 de ani. Realitatea era că aproximativ una din cinci persoane avusese contact, la un moment dat, cu un anumit tip de drog. Legile erau cam ca la noi, foarte punitive, axate strict pe justiție penală și nu pe asistență medicală.
Au realizat acest lucru și au dezincriminat substanțele printr-un proiect de lege similar cu cel pe care îl discutăm noi astăzi. Consumatorul care era prins era dus într-o sală unde, prin intermediul ajutorului psihologic și medical, se determina care era stadiul dependenței.
Așa au reușit să reducă foarte mult numărul de supradoze.
Care sunt semnele timpurii că un tânăr a pierdut controlul asupra consumului de droguri?
Sincer, foarte multă lume știe foarte bine să se ascundă. Din nou, nu putem să generalizăm, pentru că toate drogurile sunt diferite. Un consumator de marijuana nu se comportă la fel ca un consumator de cocaină sau ca unul de heroină.
Ce îi împiedică pe tineri să ceară ajutor și ce s-ar putea schimba?
Stigma. Stigma îi împiedică pe tineri să ceară ajutor.
Cel mai mare șoc pe care l-am primit de când am început să lucrez la cercetarea mea de doctorat a fost legat de o întrebare deschisă. „La cine apelezi prima dată când simți că ai o problemă? Când simți că relația ta cu drogurile nu mai este în regulă și ai nevoie de ajutor?”
Am oferit variante de răspuns: familia, profesorul, consilierul școlar, prietenii sau altele. Știți, în chestionarul sociologic am oferit și o variantă de răspuns deschisă.
Majoritatea au ales varianta „Altele” și au lăsat răspunsul completat. Îmi spuneau că se duc spre AI.
A fost momentul în care am spus: „OK, o să închid întrebarea, pun și AI ca variantă de răspuns, ca să văd câtă lume se duce înspre varianta asta”.
Pot să spun că un procent de 70% merge direct pe varianta AI, iar la întrebarea de motivare, „De ce?”, răspunsul este: „Pentru că mi-e frică. Mi-e frică de consecințele legale”.
Noi, ca societate, nu am ajuns încă la nivelul la care să înțelegem că dependența de droguri este o boală care trebuie tratată.
Dacă ai putea schimba trei lucruri în sistemul antidrog din România, pentru a-i ajuta mai bine pe tineri, care ar fi acestea?
În primul rând, aș merge pe dezincriminare, pentru că este esențial să înțelegem că avem toate studiile care ne arată că oamenii aceștia nu sunt niște infractori periculoși.
Aici nu vorbim despre cazuri care au fost foarte mediatizate, cu o agendă politică în spate, cum a fost, de exemplu, cazul de la 2 Mai.
Pentru fiecare caz de genul 2 Mai sunt sute de alte cazuri de copii care au 30 de kilograme și nu se mai pot mișca din cauza supradozei. Am și un articol publicat despre chestia aceasta. Este o mediatizare cu o agendă politică în spate. Încearcă să facă din acest caz un numitor comun. Problema este că nu este.
Trebuie să facem o distincție foarte clară între cineva pe care îl prinzi drogat la volan și cineva pe care îl prinzi cu droguri pentru consum propriu.
Acolo sunt perfect de acord cu sancțiunile, la fel cum se întâmplă și în cazul cuiva pe care îl prinzi băut la volan. Și alcoolul este tot un drog și, foarte important, este legal.
Dacă un tânăr care se confruntă cu o problemă legată de droguri ne urmărește acum, ar îi este teamă să ceară ajutor, ce sfat îi dai?
Să fie puternic și să consulte un psiholog, pentru că eu am lucrat, de trei ani de când am început să studiez domeniul acesta, și am cunoscut foarte mulți psihologi care lucrează cu persoane care suferă de dependență, în completă anonimitate.
Susțin terapia ca pe o soluție foarte bună pentru asta. Terapia aceasta trebuie să fie oferită de stat, pe modelul vestic. Nu ar trebui să cauți tu persoane care să te ajute. Statul ar trebui să fie capabil să te îndrume spre ajutor.Noi nici măcar nu avem disciplina de adictologie.
Dacă ai putea schimba un singur lucru în sistemul antidrog din România, care ar fi acela?
Aș merge pe dezincriminare și aș vota proiectul B544/2026, asta pentru că consider că, în momentul actual, este cea mai bună șansă a noastră să reparăm puțin din sistemul acesta, care nu funcționează.
