Într-un dialog cu jurnalista Cleopatra Lorințiu, scriitoarea Delia Grigore dezvăluie parcursul unei vieți dedicate recuperării identității romilor, marcată de traumele asimilării forțate din perioada comunistă și de lupta pentru demnitate culturală în spațiul european.
Delia Grigore nu este doar un cadru didactic la Universitatea din București, ci o voce esențială pentru comunitatea romă din România și din Europa.
În cadrul podcastului „Autobiografii”, aceasta a povestit despre eforturile recente de la Berlin, unde a participat la fondarea Centrului Romani Pen, un demers istoric menit să introducă literatura scrisă în limba romani în marea rețea internațională a scriitorilor. Povestea ei este una despre transformare: de la fetița timidă care trăia într-un cartier multietnic al Bucureștiului, la intelectualul care astăzi predă etnologia și limba romani studenților de la Litere.
De la tăcerea identitară la recuperarea rădăcinilor romani
Născută la Galați și crescută în cartierul Dudești din București, Delia Grigore a trăit sub spectrul „tăcerii” identitare impuse de regimul socialist.
Deși părinții săi au reușit să devină prima generație de intelectuali a familiei, tatăl inginer și mama profesoară, prețul plătit a fost asimilarea totală. În familie nu se vorbea limba romani, iar originea etnică era un secret păstrat cu grijă pentru spațiul privat. Revoluția din 1989 a surprins-o în anul doi de facultate, moment care a declansat o căutare febrilă a propriilor rădăcini, culminând cu învățarea limbii romani.
Sclavia romilor și necesitatea unui muzeu național
O temă centrală a discuției a fost absența unei recunoașteri depline a istoriei sclaviei (robiei) romilor în România.
Delia Grigore subliniază că, deși există legislație împotriva discriminării, statul român întârzie să înființeze un Muzeu al Istoriei și Culturii Romilor, deși există un concept solid lucrat de experți și o lege aprobată în 2023. Ea punctează necesitatea unui „plan național de cercetare” și a unui memorial care să onoreze suferința secolelor de robie, considerând că aceste instituții sunt vitale pentru o reconciliere reală a societății românești cu trecutul său.
