La doar 11 ani, Sebastian Vale-Marin este deja dublu campion național la schi alpin, titluri câștigate în cadrul Minicupei României la vârstele de 9 și 10 ani.
Elev la International School of Bucharest (ISB), își împarte timpul cu multă disciplină între școală și antrenamente. Dincolo de rezultate, povestea lui este despre muncă, răbdare și dorința de a fi mai bun în fiecare zi. „În sportul de performanță se pierde de foarte multe ori ca să câștigi o dată”, spune Sebastian
Cum ai descoperit schiul și ce te-a atras la acest sport la început?
Părinții mei m-au dus la schi de la vârsta de 3 ani. A început totul ca o joacă prin care căutam viteza. Mi-a plăcut din prima și puteam petrece ore în șir pe pârtie și totul era o distracție.
Care a fost partea cea mai grea când ai început să schiezi?
Partea grea a venit odată ce am conștientizat ce înseamnă performanța în sport. Nu a fost nimic greu la început, mereu mi-a plăcut: eram afară, în aer liber, în vârf de munte, înconjurat de zăpadă, încercând să merg rapid și să fac tot felul de „șmecherii”, cum le spuneam pe vremea aceea.
Schiul e un sport deosebit de frumos prin mediul în care îl practici, viteza și adrenalina, dar dificil fizic și logistic. Trebuie mereu să fii antrenat, în formă fizică extrem de bună; ai de cărat, de urcat de multe ori cu câte două perechi de schiuri în spate (una de antrenament, una de cursă) și cu bag-ul (ghiozdanul sportivului cu protecții etc.). Câteodată condițiile meteo nu sunt cele mai bune; m-am antrenat și pe viscol, și la -30 de grade, în ploaie torențială. Nu mereu avem de ales, sunt situații în care trebuie să treci peste orice fel de disconfort și să scoți maximul din acel moment.
Ce te-a determinat să faci tranziția de la schi recreațional la cel de performanță?
Trecerea la schi de performanță a venit cumva natural. Antrenorul de schi a văzut că îmi plăcea viteza și că sunt extrem de competitiv și, uite așa, am ajuns să fac prima mea cursă la 5 ani. Apoi au urmat multe antrenamente și alte curse, fiind din ce în ce mai motivat să îmi îmbunătățesc și dezvolt stilul de schi.
Și în ziua de astăzi sunt competitiv, dar pot spune că sportul la acest nivel m-a învățat în primul rând să pierd, nu să câștig, pentru că în sportul de performanță se pierde de foarte multe ori ca să câștigi o dată. Toți se antrenează, sunt motivați, astfel câștigul, când vine, este precum cireașa de pe tort; importantă este creșterea, îmbunătățirea și pasiunea.
Ce te motivează să mergi constant la antrenamente, chiar și când e greu?
Mă antrenez la un club din Poiana Brașov, Toro Racing Team. Acolo am și început primele lecții de schi. Din acest an, am început și antrenamente cu o echipă din Italia, încercând să îmi lărgesc perspectivele și să mă pot antrena în condiții optime.
Motivația de a merge constant la antrenamente îmi vine cumva natural: caut îmbunătățirea continuă, vreau să evoluez, vreau să mă dezvolt, să îmi depășesc limitele.
Care este partea cea mai distractivă a schiului pentru tine?
Schiul pentru mine înseamnă sport în vârf de munte, aer curat, înseamnă peisaje superbe, pârtii perfecte, dar și sărituri. Și nu în ultimul rând înseamnă prietenii, pentru că, petrecând atât de mult timp la schi, ajung să îmi fac mulți prieteni buni pe pârtie. O mare parte dintre prieteni îmi sunt chiar „adversari”, dar mereu ne încurajăm unii pe alții după curse. Așa este acest sport.
Cum te-a ajutat schiul să crești, să-ți dezvolți disciplina?
Schiul m-a ajutat să cresc din multe puncte de vedere; m-a învățat să nu mă dau bătut, să muncesc și mai tare atunci când mi-e greu, să accept înfrângerea, să știu să o iau de la capăt și să caut mereu îmbunătățirea.
Cred că sportul de performanță formează caracterul; așa cum alții m-au ajutat pe mine de mic, așa îmi doresc să ajut și eu acum. Plecarea în cantonamente, pe ghețari, singur – totul face parte din acest proces și ne educă să avem disciplină și o minte organizată. De altfel, în schi se iau decizii la mare viteză, deci gândirea trebuie să fie rapidă și bine structurată.
Care au fost cele mai dificile și cele mai fericite momente pentru tine?
Cele mai dificile momente cred că sunt acelea în care pui totul deoparte: nu mai ai weekenduri, vacanțe, zile libere; tot timpul din sezon se petrece pe pârtie și pe drum între antrenamente și concursuri.
În afara pârtiei, timpul este concentrat pe recuperarea lecțiilor de la școală și ceva pregătire fizică. Nu îmi văd familia, decât părinții care călătoresc cu mine; nu mă văd cu prietenii, până în aprilie nu am zile libere deloc. Iar după tot acest efort, atunci când se acumulează oboseala sau dai de un blocaj de natură psihologică sau de alt tip, iar rezultatele întârzie să apară, acela este cel mai greu moment: să accepți că totul face, cumva, parte din proces.
Cele mai fericite momente sunt atunci când îmi iese o cursă bună, când simt că schiez așa cum îmi doresc, când reușesc să fiu rapid și să îmi îmbunătățesc stilul.
Cum arată o zi din viața ta înainte de un concurs?
Înainte de concurs încerc, de regulă, să nu înghesui multe antrenamente, dar se mai întâmplă să mă antrenez și în ziua dinaintea unei curse. Ideal ar fi să mă odihnesc, să mă relaxez, să practic ceva mindfulness, dar nu mereu îmi iese asta.
În dimineața concursului mereu mă trezesc activ, motivat, îmi pun muzică în căști, încerc să rămân concentrat pe ce am de făcut.
Ai vreun ritual sau obicei special înainte sau după concurs?
Nu am niciun ritual, am însă un buff norocos, mănușile speciale, șosetele de concurs și alte lucruri pe care nu îmi place să le schimb în ziua cursei.
Ce rezultate sau titluri te-au făcut cel mai mândru până acum?
Sunt mândru de multe dintre rezultatele mele: am fost de două ori campion național până la această vârstă și am, în sezonul acesta, numeroase curse câștigate în țară la slalom, slalom uriaș și una în Italia la Super-G.
Ce visezi să obții în viitor?
Visez să mă pot antrena și mai mult, în condiții cât mai bune, să pot concura de la egal la egal cu alți schiori de vârsta mea din toată lumea. Pe termen lung, visez să ajung la Olimpiadă.
Ai un sportiv sau o persoană care te inspiră?
Mă inspiră mulți sportivi; din schiul alpin o apreciez pe Federica Brignone, care este o inspirație pentru mine.
Ce sfat ai da unui copil care vrea să încerce schiul?
Cred că orice copil ar trebui să încerce schiul cât mai devreme, pentru că, de regulă, frica apare când îl încerci târziu. Abia apoi poate decide dacă este pentru el sau nu.
Ultimul concurs în România a fost la Campionatele Naționale de Schi Alpin 2026.
Care a fost momentul tău preferat acolo?
Anul acesta, la Campionatele Naționale, nu am avut rezultatele dorite; am intrat în curse obosit și puțin ieșit din formă, iar concurenții mei erau extrem de bine pregătiți și au schiat senzațional. Însă m-am bucurat că m-am revăzut acolo cu toți prietenii din schi; au fost niște zile dulci-amare. În final, pot spune că toată experiența asta m-a ambiționat și mai tare să îmi doresc să mă pregătesc și mai bine pentru viitor. Per total, în Cupa României am terminat pe locul 3 la punctaj.
Ca plan de viitor, aș vrea să mă concentrez mai mult pe antrenamente și să mai reduc din numărul de concursuri, pentru a nu mai pierde atâta timp cu alergatul de la o cursă/antrenament la altul. Anul viitor îl consider un an de creștere; vreau să continui să fac cu plăcere și pasiune acest sport, focusul rămâne pe antrenamente și pregătirea fizică.
