Tânărul poet Dragan Olariu debutează în literatură cu volumul „Globuri”, o carte construită în jurul ideii de dragoste în forma ei cea mai înaltă: jertfa și dăruirea.
Într-un dialog sincer, poetul vorbește despre procesul său de scriere, despre inspirație și despre trăirile care i-au modelat devenirea. Un loc esențial în această poveste îl ocupă mama sa, scriitoarea Liubița Raichici, nume care înseamnă „iubire”, dar și moștenirea simbolică pe care o poartă chiar prin propriul său nume, Dragan. De asemenea, evocă figura bunicii sale, a cărei jertfă și gest de dăruire au inspirat titlul volumului, transformând o amintire de familie într-un nucleu poetic.
Cum s-a născut dorința sau nevoia ta de a scrie?
Cred că un curriculum vitae al Olăreștilor și al Raichicilor, a celor două mari familii din care mă trag, ar putea umbri un răspuns suficient de odihnitor pentru cine are trebuință de aflare. Până o să aflu și eu cât de adânc se zvârcolesc rădăcinile acestui arbore altoit din care mă trag, în calitate de rod al lui, trebuie să-mi recunosc proveniența. Că s-a născut, s-a dobândit, s-a uns sau s-a transpirat scrisul, nu știu. Știu doar că la un moment, mai mult sau mai puțin conștient, l-am primit. Și nu doar că l-am primit, l-am îmbrățișat. Aș zice că o formă de dorință a fost tot timpul acolo, dar nu a avut voință pe care să se sprijine. Nici eu nu știu dacă este dorință sau nevoie, așa că mai degrabă aș exprima acest scris al meu ca nevoie prin voință. Sunt cercetat de trăiri, ele se împreunează cu mine, își cer întrupare printr-un chip, precum prin plâns, dans, scris, cânt, sau altele asemenea, iar mai apoi, prin voință, le găsesc „trupul” potrivit, ca să slujească celorlalți drept altare și popas. Un mic schit din acest lung pelerinaj al vieții.
Cum arată procesul tău de scriere: este ghidat de inspirație sau de o disciplină zilnică?
Eu nu cred că poți să te disciplinezi în a fi scriitor. Este cu putință să înveți vocabular, gramatică, ortografie. A face rime nu este mai departe de o căutare pe internet, iar a le face și bune este exercițiu. A face referințe notabile în textele tale înseamnă să trăiești în lume și să poți să legi simboluri de textul tău, tot exercițiu. A primii premii de cele mai multe ori înseamnă că ai bifat rânduiala birocratică întocmită de cineva care a împlinit-o de mai de mult, exercițiu încă odată.
Toate acestea sunt unelte, care, în lumea literară, ne ajută să transmitem mai clar, mai memorabil, mai dulce, mai lin și multe alte mai-uri… Niciun lucru din cele enumerate nu te face un scriitor peste nivelul tehnic de care suntem atât obsedați. Ce-ul din transmisiune este esențial indispensabil.
Dacă inteligența artificială ne-a ajutat cu ceva notabil în lumea literelor este evidențierea banalității tehnice, tehnica se poate învăța algoritmic și poate să ajungă foarte gâdilătoare intelectual, dar, cu toate acestea, din textele IA ne rămâne o scriitură complet lipsită de duh, ofilitoare pentru suflet.
În toată importanța tehnicitățiilor, dacă sădești cu tractoare, pluguri și semănătoare buruieni, buruieni culegi. De aceea, indiferent de cât de ruginite și naive mi-ar fi lopețile, sap să scot din mine ceea ce cineva mi-a sădit odată, fără mari utilaje de plantare, cu mâna goală, pătrunzător. Numiți-l pe Dăruitor inspirație, numiți-L din cele cerești, în procesul meu de scriere primesc câte o epistolă a acestui Dăruitor de fiecare dată când mă ating cu sufletul de câte un om, și epistola grăiește de la sine, iar eu tac și fac. Cel puțin așa ar trebui… Pe această cale, vă mulțumesc că sunteți. Să-mi fiți, să vă fiu, să vă scriu!
Ce autori sau experiențe te-au format, chiar și indirect, ca scriitor?
Cei care mă cunosc mai de aproape știu foarte bine că lectura mea este limitată, nu e în niciun caz de lăudat acest aspect, dar nici de plâns croco-idilic viclenește menționez acest lucru cu un scop relevant curând.
Formarea mea în scriitură este dată de părinții mei, dar în special de mama mea, care nu prin zecile de cărți scrise, biblioteci și răs-biblioteci avute în lungul și latul vieții ei, nici prin calitatea de somitate intelectuală la rangul de tocilar profesionist m-a format, ci prin marea și nelipsita de jertfă dragoste prin care din Liubița (care înseamnă iubire) nu putea să iasă decât Dragan.
Acest „necitit” al meu nu m-a oprit niciodată din a iubi, și prin această realizare esențială ființei mele, am ales să fiu trăitor și să fac mai mult decât lecturez. Da, prin lectură cred că poți să înveți fărâme și părți din dragoste, dar eu am fost direct iubit, la mine n-a mai trebuit să treacă prin intelect conceptul de dragoste, eu l-am trăit. Am fost și sunt iubit, asta îmi este de ajuns. Scriu doar ca un alt mod de a iubi.
De ce ai ales titlu „Globuri”?
Această alegere vine drept omagiu adus bunicii mele, pe care n-am cunoscut-o, dar pe care o consider rânduitoare vieții mele (termenul de destin calcă dragostea ei, așa că o să adopt și eu cuvântul rânduială în loc de destin).
Familia din partea mamei mele vine din Belobreșca, un sat sârbesc la nord de Dunăre, pe teritoriul României, la aproximativ 13 Km de unde intră Dunărea în țară. Mama s-a născut în ’62, nu doar într-o Românie comunistă, ci și într-o familie care, cu nu mulți ani în urmă a fost deportată în Câmpia Bărăganului. Bunica mea, în dragostea ei pentru mama, s-a jertfit de multe ori pentru liniștea și fericirea mamei, dar episodul care urmează să-l povestesc a rămas pe departe cel mai emblematic pentru mine.
Într-o iarnă din anii ’60~ ’70, într-un frig de ieșit afară și o sărăcie specifică mediului rural, bunica Olga a observat tristețea de pe chipul mamei datorat singurătății. Ea, din dragostea ei, iscusește un plan de a o îmbucura și a o împrejmui cu oameni. Din socotiții și umilii bani pe care-i avea, cumpără niște globuri de sticlă, minunat de prețioase și fragile, globuri care nu erau accesibile de cumpărat pentru oricine în acel context. Cu aceste globuri cumpărate,bunica cheamă pe copiii din sat la mama acasă ca să sărbătorească împreună cu mama și să primească cadou globurile ei. Copiii vin, copiii iau globuri, copiii stau ora de politețe, copiii pleacă.
Mama, nu știu dacă și-a realizat la acea clipă revenirea la singurătate, de mama știu doar că pentru câteva momente a fost sincer fericită. Bunica și-a dăruit, din onestă bunătate, globurile sale celorlalți, ca un chip de dragoste pentru fiica ei. Nu, copiii nu s-au mai întors. Dar dragostea bunicii mele se întoarce la mine până astăzi.
Globurile mele sunt poeziile mele, pe care le dăruiesc ca parte din mine oricui binevoiește să ia un pas în casa sufletului meu și primind globurile să-și împodobească propriul copac al vieții. Vremea este să ne împodobim.
Care este versul tău preferat din volumul „Globuri”?
Versul desprins de poemul lui poate să dea citate dulcegi și plăcute urechii, dar el este depărtat de întreaga intenție creatoare. Așa că, o să vă dau un poem de două versuri, găsit la pagina 29 a volumului, poem pe care-l consider suficient de notabil pentru o scurtă reflecție.
„N-am petale rezonante,/ dar cordu-mi coarda-ți”.
Mă lipsesc de favoritisme între poezii, consider fiecare poem ca având rostul și rânduiala lui pentru câte un om, așa că, nu consider acest poem preferat, ci îl consider poemul potrivit acestui interviu!
Există un text sau un fragment care ți-a fost mai greu de scris? Dacă da, de ce?
Sunt suficiente momente când doresc să-mi exprim trăirea cât mai fidel prin cuvânt, dar cuvântul nu este la mine. În acele momente trebuie să iau o pauză și să fac o activitate care ar scoate cuvântul din trăirea avută. Muzica a fost și rămâne acel ceva care reușește negreșit să răzuiască din mine îndeajuns spațiu pentru cuvânt; nu este singurul lucru ajutător, dar este cel care are dalta cea mai ascuțită. Chiar dacă de formare sunt muzician, nu cred că poezia mea s-ar fi putut lipsi de muzicalitate chiar dacă m-aș fi aflat într-un alt context profesional.
Dacă reușiți să poposiți puțin peste câteva poeme o să aflați în acestea acea muzicalitate a versului de care v-am menționat, care nu e întâmplătoare, ea este împletită de cuvântul într- un chip ce nu se dorește a fi deșirat. Dar ca să ajungă așa, ele au avut nevoie de timp să se încâlcească și contopească în mine, lucru care, pe cât mă consumă afectiv, pe atât mă reîndrumă spre direcția aleasă. Cel mai greu lucru în scrisul meu este să mă lepăd de eul și sinele meu, pentru că, cu cât cuprind mai mult eul în poezia mea, cu atât mai puțin rămâne loc de tu-ul dăruitor. Nicio trăire de a mea nu este de sine inspirată, ci de tine inspirată.
Care sunt temele principale pe care le-ai explorat în acest volum și cum ți-ai descrie stilul poetic pentru cineva care nu te-a citit încă?
Dacă am face un TL;DR (un răspuns scurt), aș zice că tot la dragoste se rezumă întregul volum. Acum, dacă nu s-a dat scroll la această secțiune, doresc să dezvolt puțin afirmația.
Cuvântul dragoste în actualitate este un termen umbrelă, fiindcă el este folosit ca sinonim pentru erotism, afectivitate, credință, și o lățime de multe alte sensuri. Prin această carte, pe lângă celelalte scopuri ale ei, îndrăznesc și o reconquista a cuvântului dragoste, o dată pentru a-l alipii de termenii grecești vechi folosiți pentru a descrie iubirea (în toate formele ei), cât și a înțelege acest cuvânt cu sensul cel mai înalt al lui, adică cel de jertfă.
Îmi doresc ca oricine zăbovește prin filele acestui volum și caută să vadă chipuri ale dragostei, să-i fie rușine să utilizeze termenul pentru ceva mai prejos decât el este. Îmi asum volatilitatea termenilor, dar de asemenea îmi asum puterea profundă a cuvântului. De aceea, când spun că vă iubesc, vreau să mă înțelegeți neumbrit… Sper ca globurile să lucească un răspuns. Cât despre stilul poetic, n-am multe de spus eu.
Câțiva oameni frumoși mi-au descris stilul ca fiind anacronic, medieval, isihast… Nu știu unde se cuprinde volumul mai bine, și nici n-am trebuință de aflare, fiindcă nu am găsit o folosință în categorisirea poemelor, în afara unei folosințe arhivistice, de care nu mă ocup, așa că, o să las criticii literari să-și pună siglele lor, ei își știu rânduiala cel mai bune. Țin, totuși, să menționez ceva în legătură cu aceste clasificări. Când consum diferite forme de divertisment, precum cărți și filme, caut să știu cât mai puțin posibil despre acel ceva, ca să pot aprecia conținutul neinfluențat de critica externă sau internă. Să vă dau un exemplu: eu nu sunt un fan al genului romance, dar m-am uitat la un film care abordează romanța într-un mod așa de intim și mișcător încât a ajuns unul din filmele mele favorite. Înainte să-l vizionez am știut doar trei lucruri: titlul, afișul, și studioul de producție. În același chip, invit pe cititorii mei să lase obsesia etichetelor și săcaute mai degrabă care poezie li se lipește de suflet mai mult.
Ce reacție speri să stârnească poeziile tale în cititori?
Nădăjduiesc ca fiecare cititor, după propria lui afectivitate, să-și lase unu sau două poeme în adâncurile lui la dospit. Și după ce a crescut aluatul și a trecut prin cuptorul minții și al sufletului, singur să judece dacă este hrană ceea ce s-a făurit în el. Fiecare își are o frământare proprie, o ardoare încolțită și un temperament și o temperatura de preparare, eu ofer doar un aluat. Reacții nu aștept, căci fiecare reacție este bine rânduită
.Cum vezi rolul poetului în societatea contemporană?
Poetul, prin folosirea cuvântului, are rolul de a trăi și a exprima acest trai în societatea curentă. Cred că există și poeți cu scopuri utilitare, dar prefer să-i numesc rimari, fiindcă sunt complet impersonali și dezlipiți de propria trăire, pe care o consider foarte importantă, șise folosesc de rimă ca și când aceasta ar fi tot ceea ce reprezintă poezia. Alți poeți ar fi jurnaliștii care pentru mine sunt un mister. Fără să aduc critici nechibzuite, caut să înțeleg de ce notițele de terapie le publică și nu le duc la un psiholog acreditat (țin să menționez că mama mea este psiholog, și cunoscând munca ei, consider consilierea psihologică foarte importantă pentru suficient de mulți oameni. În niciun caz nu aduc prejudicii oamenilor care trec prin diferite tulburări psihice), sau de ce jurnal vieții anoste post-douămiiste nu o încadrează la proză? Aici chiar trebuie să vorbesc cu puțin mai multă lume despre acest subiect; justificarea de tipul „este vorba de avangardă” nu-mi face dintr-o dată poezia proză și proza poezie. Cel puțin, cu inimă curată, așa cred.
Sincer cred că poetul, în această societate, trebuie să se găsească pe sine, să afle el cine este poetul, și odată ce află cine este, va ști negreșit care este rolul lui. Vă promit, odată ce întâlniți un poet, nu vă puteți imagina o viața ante-poetică; prin firea lui face cunoscută poezia.
Dacă ai putea scrie o carte care să fie citită de toți oamenii peste 100 de ani, ce ai vrea să transmită?
Dragoste. Dacă s-ar putea transmite prin cuvânt aceeași dragostea pe care am trăit-o de-a lungul vieții, mi-aș dori ca oricine s-o scrie, ca ea să poată fi citită, citată și recitită și recitată, și, într-un final, împlinită prin faptă. Până atunci, vă doresc doar să iubiți, lepădați-vă de alte îndeletniciri.
După acest debut, te gândești deja la următoarele proiecte literare? Dacă da, în ce direcție simți că vei merge mai departe?
Mi-aș dori să pot publica într-o zi lucrarea mea de licență, care este o compoziție muzicală, o slujbă, dedicată Sfântului Vasile de la Ostrog, un important sfânt pentru credincioșii montenegreni.
Mai am de rectificat câteva lucruri la ea, dar sper să o pot publica pentru a fi folosită în cadrul slujbelor bisericești. Asta ar fi o muncă mai mult muzicală decât literară. Strict literar vorbind, iubiții mei prieteni mă împing spre a redacta scurte eseuri despre gândurile mele, dar, pentru momentul dat, o să continui pe partea poetică și pe oratorie. Nu sunt suficient de lucrat în scrierea de tip eseistic și nici nu tind spre această scriere. Fără să subminez valoarea scriituri eseistice în vreun chip, cred în extraordinara putere a cuvântului grăit și în prezența fizică. O să mă folosesc de cuvântul grăit și de poezie, ca prin acestea două să mă pot da celorlalți. În ce fel o să mă dăruiesc pe viitor? Numai Domnul Bunul știe.
Ce mesaj sau ce sfat le-ai transmite tinerilor poeți?
Mesajul și sfatul meu pentru colegii mei este chiar un poem pe care l-am scris:
„Caută-ți întru adâncul inimii ce seacă,
și scoate-vei izvor nesecat de dragoste.
În deșertăciunea lumii toți picăm pradă,
însă, doar cel care bate, acela se mântuie’”
Trăiți!
Fii trăitor, poete dragă!
