Situația apărută în jurul cronicii dedicate filmului Cravata galbenă arată cum o reacție venită din partea echipei de producție poate transforma un exercițiu firesc de critică cinematografică într-un moment tensionat pentru elevi și profesori.
Cum a început conflictul?
Totul a pornit de la o cronică scrisă de o elevă, în care analiza filmul într-o manieră matură și personală. În loc să fie întâmpinat cu deschidere, textul a generat iritare. Regizorul, prin intermediul unei profesoare, ar fi transmis că articolul trebuie șters pentru că ar fi „o catastrofă”. Acest mesaj inițial a dat tonul unei serii de presiuni care au continuat pe mai multe canale.
Producătoarele filmului au insistat pentru eliminarea finalului, iar mesajele au venit pe Facebook, mail și Instagram. Toate au fost pe un ton ferm, ca și cum un text critic ar afecta un produs cultural în mod direct.

Presiuni, tonuri ridicate și insinuarea avocaților
Discuțiile nu au rămas la nivel de recomandare, ci au degenerat într-o atmosferă tensionată. Într-o conversație telefonică, producătoarea Adina Dobrițoiu ar fi invocat chiar posibilitatea implicării unor avocați. Ea a sugerat consecințe legale pentru o simplă interpretare critică.
Deși eleva nu a fost contactată niciodată direct, întreaga presiune a ajuns în redacție. Profesorii au fost nevoiți să gestioneze situația. În tot acest timp, elevilor li s-au transmis mesaje contradictorii despre artă și comportamente.
De ce povestea trebuie spusă?
Alecart nu este un site anonim, ci o revistă culturală cu vechime, în care elevii sunt încurajați să gândească și să-și argumenteze opiniile. Cererea de ștergere, apoi cererea de modificare și tonul neprofesionist transmit un mesaj profund greșit. Faptul că spațiul cultural funcționează după reguli ale sensibilității și intimidării, nu ale dialogului.


Critica de film este liberă să discute finaluri, simboluri și sensuri, așa cum se întâmplă în marile publicații europene și americane. Analiza nu este confundată niciodată cu promovarea. A cere eliminarea unui final nu înseamnă protejarea filmului, ci limitarea libertății de interpretare.
Lecția periculoasă transmisă elevilor
Cel mai dificil moment a apărut atunci când eleva a decis să reformuleze finalul articolului, nu fiindcă ar fi considerat că a greșit, ci pentru că presiunea devenise prea puternică. Aceasta este lecția cea mai toxică: că atunci când cineva ridică tonul, cel mai simplu este să te retragi.
Pentru un elev aflat în proces de formare, o astfel de experiență poate distorsiona ideea de dialog profesional, de critică și de libertate intelectuală. Nu acesta este mesajul pe care îl dorim în educație.
Ce ar fi fost firesc și ce a lipsit?
Nimeni nu contestă faptul că filmul Cravata galbenă poate fi apreciat, iar cronicile pot fi discutate. Dar modul în care elevii au fost tratați nu poate fi justificat. Un răspuns normal ar fi fost un dialog calm, nu o reacție defensivă și intimidantă.
De aceea, considerăm că un gest minim de responsabilitate ar fi ca regizorul să-și ceară scuze public elevei Maria Oglinzanu, a cărei cronică a fost întâmpinată cu dispreț și presiune. O scuză nu ar afecta filmul, ci ar arăta respect față de munca unui tânăr critic.

Ce rămâne de învățat?
O parte a redacției Alecart a resimțit schimbarea finalului ca pe un compromis făcut sub presiune, nu ca pe un act liber. De aceea, acest episod trebuie discutat și în interiorul redacției, și în spațiul public. Într-un mediu cultural sănătos, critica este firească, iar opiniile diferite sunt normale.
Intimidarea, însă, nu are loc în acest proces și nu trebuie normalizată. Ca profesori și coordonatori, avem obligația să apărăm spațiul în care elevii învață să gândească liber și să își susțină ideile, indiferent de reacțiile celor din jur.
Autor: Roxana Ioniță

