Emeric Ienei, considerat unul dintre cei mai mari și mai eleganți antrenori din istoria fotbalului românesc, a murit miercuri, 5 noiembrie, la vârsta de 88 de ani, în locuința sa din Oradea, din cauza unei comoții cerebrale. Vestea tristă a fost confirmată pentru Gazeta Sporturilor de prietenul său apropiat, Sandu Boc.
Omul care a scris istorie la Sevilla
Emeric Ienei este antrenorul care a condus Steaua București spre cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc: câștigarea Cupei Campionilor Europeni, pe 7 mai 1986, după o finală dramatică împotriva Barcelonei.
Partida s-a încheiat 0–0 după 120 de minute, iar Steaua s-a impus cu 2–0 la penaltyuri, prin reușitele lui Lăcătuș și Balint, în timp ce Duckadam a intrat în legendă apărand toate cele patru lovituri de pedeapsă ale catalanilor.
„Un penalty nu se apără, se ratează”, spunea Ienei, care a mărturisit mai târziu că nici măcar nu s-a putut uita la execuțiile decisive de la Sevilla, urmărind rezultatul doar după reacția tribunelor.
Selecționerul care a dus România la Mondiale și Europene
Ca selecționer, Emeric Ienei a condus naționala României la Campionatul Mondial din Italia 1990 și la EURO 2000, ambele turnee încheiate cu calificarea tricolorilor în fazele eliminatorii. De-a lungul carierei, a pregătit generații legendare de jucători: de la Hagi, Lăcătuș și Boloni, până la Gică Popescu, Chivu sau Mutu.
„Tot ce a avut mai bun fotbalul românesc în ultimii 50 de ani a trecut prin mâinile mele. Fără acești oameni extraordinari, aș fi rămas un anonim”, spunea, cu modestia care l-a caracterizat, într-un interviu pentru GSP.ro.
Un model de eleganță și demnitate
Născut la Arad, în 1937, Emeric Ienei a fost mai mult decât un antrenor: un simbol al respectului și al decenței într-un sport adesea dominat de orgolii. Ca jucător, a evoluat timp de 12 sezoane la Steaua, cucerind 3 titluri și 3 Cupe ale României. A debutat ca antrenor principal în 1975, iar în primul sezon a reușit o dublă istorică – campionat și cupă.
Până la retragere, Ienei a rămas o figură admirată pentru calmul, inteligența și modestia sa.
„Nu l-am văzut niciodată supărat sau nervos”, își amintea Marius Lăcătuș. „Era omul care ne ținea uniți și ne făcea mai buni.”
O viață dedicată fotbalului și iubirii
Emeric Ienei a trăit în ultimii ani retras, la Oradea, afectat de probleme de sănătate și de pierderea soției sale, fosta mare scrimeră Ileana Gyulai, campioană mondială și medaliată olimpică, decedată în 2021. Cei doi erau adesea văzuți plimbându-se împreună prin oraș, până când boala i-a țintuit pe amândoi acasă.
În septembrie 2023, Ienei a avut puterea să meargă din nou pe stadion, la un meci din Cupa României, FC Bihor – FCSB, fiind aplaudat în picioare de peste 10.000 de oameni.
„Ne-a fost ca un tată”
Foștii săi elevi l-au descris mereu ca pe un părinte spiritual. Gabi Balint spunea:
„Nu a fost doar antrenorul nostru, ne-a fost ca un tată. Ne învăța să jucăm simplu, să fim oameni. Fără el, nu am fi fost cei care suntem astăzi.”
Ștefan Iovan, căpitanul Stelei de la Sevilla, l-a numit „omul care a știut să ne țină uniți și să ne facă să credem în imposibil”.
Moștenirea lui Emeric Ienei
Emeric Ienei rămâne singurul antrenor român care a cucerit un trofeu european major și unul dintre puținii tehnicieni care au pregătit ambele naționale — România și Ungaria.
A fost decorat cu numeroase distincții, printre care Ordinul Național „Serviciul Credincios” și gradul de general de brigadă (rezervă).
A lăsat în urmă o lecție de viață și profesionalism:
„Fotbalul nu e doar despre trofee. E despre oameni, despre caractere și despre cum reușești să rămâi demn atunci când toți te privesc.”
