Astăzi, 29 octombrie, se împlinesc 150 de ani de la nașterea Reginei Maria a României, una dintre cele mai iubite și respectate figuri din istoria țării. Soție a Regelui Ferdinand I și suverană în anii grei ai Primului Război Mondial, Regina Maria a fost mai mult decât o regină – a fost o artistă, diplomat, mamă și simbol al curajului. Iată cinci lucruri mai puțin cunoscute despre femeia care a fost numită „Mama Regină” și „leoaica României”.
O prințesă britanică devenită româncă
Născută la 29 octombrie 1875, în comitatul Kent, Marea Britanie, Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg-Gotha era nepoata reginei Victoria a Marii Britanii și a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. S-a căsătorit, la doar 17 ani, cu prințul moștenitor Ferdinand al României. Deși provenea dintr-o familie regală europeană, Maria s-a atașat profund de România, învățând limba, îmbrăcând portul popular și implicându-se activ în viața publică. De-a lungul timpului, a fost numită de popor „Mama Regina” pentru devotamentul său față de țară.
O regină cu un talent artistic
tinerețe, spunea că se simțea „mai fericită cu penelul în mână”, iar florile și grădinile au devenit temele ei preferate. A realizat numeroase acuarele în stil Art Nouveau, inspirate din natură și din peisajele românești. O parte dintre lucrările sale se păstrează astăzi la Castelul Pelișor din Sinaia și în colecțiile Academiei Române, iar în 2025, Institutul Cultural Român din Londra a organizat o expoziție specială cu acuarelele reginei.
Castelul de la Balcic, pe care l-a numit „Cuibul Liniștii”, este una dintre cele mai importante creații ale sale. Regina a participat la proiectarea clădirii și la amenajarea grădinilor, îmbinând elemente de arhitectură orientală și românească. Tot acolo obișnuia să picteze și să scrie, considerând Balcicul locul ei de suflet.

Pe lângă pictură, Regina Maria a fost și scriitoare. A publicat mai multe volume, dintre care cel mai cunoscut este „The Story of My Life” („Povestea vieții mele”), apărut între 1934 și 1936, în care povestește cu sinceritate despre copilăria sa, viața de la curte și anii grei ai războiului. Alte lucrări importante sunt „My Country”, „The Dreamer”, „The Naughty Queen”, „Masks”
Regina-soldat din Primul Război Mondial
În timpul Primului Război Mondial, Regina Maria a fost prezentă pe front, în spitale și tabere de răniți. A organizat activități umanitare și a fost o prezență constantă în rândul soldaților, devenind un simbol al curajului și speranței. În acei ani grei, presa internațională o descria drept „Regina-soldat” și „Regina inimilor”. Rolul său a fost esențial pentru moralul trupelor și pentru imaginea României în lume.

Leoica la Paris
După încheierea , România – care obţinuse unirea cu provinciile istorice, avea nevoie de recunoaştere internaţională a noilor sale graniţe şi de confirmarea rolului său în concertul puterilor europene. Regele şi guvernul român au decis să o trimită pe Regina Maria într-o vizită neoficială la Paris (şi ulterior la Londra) în primăvara anului 1919, pentru a pleda personal cauza României la negocierile de pace.
Pe 7 martie 1919, Regina Maria s-a întâlnit cu prim-ministrul Franţei, (supranumit „Tigrul”).
Conform surselor contemporane, Clemenceau i-ar fi spus:
„Madame, ceea ce cereţi este partea leului!”
La care Regina Maria ar fi răspuns fără ezitare:
„Este ceea ce leoaica cere tigrului!”
Această replică a devenit una simbolică pentru determinarea şi farmecul ei diplomatic.
Pe 8 martie 1919, la Palatul Élysée, Regina Maria a fost invitată să treacă în revistă garda de onoare – un gest rar acordat unei regine prin căsătorie – şi tot în acea zi a fost primită ca membru corespondent al , fiind singura femeie astfel onorată.
Inima Reginei
În testamentul său din 1933, Regina Maria a cerut ca trupul ei să fie înhumat la Curtea de Argeş, alături de soţul ei, dar ca inima sa să fie depusă în capela Stella Maris (situată la reşedinţa ei de la Balcic).
După pierderea Cadrilaterului (în 1940), zona Balcicului a devenit parte a Bulgariei, astfel inima a fost mutată de către fiica sa, Principesa Ileana, la Castelul Bran, unde a fost depusă într-o firidă săpată în stâncă lângă caste. În timpul regimului comunist, inima a fost mutată în continuare şi păstrată în depozitele Muzeul Naţional de Istorie a României (Bucureşti).
În noiembrie 2015, ca soluţie temporară, inima a fost readusă la România la cererea Casei Regale şi Guvernului, şi a fost depusă în Camera de Aur de la Castelul Pelișor (Sinaia) „pentru un timp nedeterminat”.





