Radu Budeanu a cumpărat grupul G4Media. Cine este el și care au fost reacțiile?

Radu Budeanu, CEO Titluri Quality, a achiziționat grupul G4Media.ro de la ziariștii Cristian Pantazi și Dan Tăpălagă. Fondatorii au anunțat că vor rămâne implicați activ.

Radu Budeanu a cumpărat grupul G4Media. Cine este el și care au fost reacțiile?

Sursă: G4Media

Grupul G4Media, care reunește publicațiile G4Media, Economedia, G4Food, Techrider și Pets&Cats, a fost achiziționat integral de compania Titluri Quality, deținut de Radu Budeanu.

Tranzacția alcătuiește cel mai mare conglomerat de presă digitală din România

„Titluri Quality ” deține platforma Mediafax.ro și produsele sale precum site-ul, agenția foto și fluxul de știri, cumpărate de asemenea în ianuarie 2025. De asemenea, Mediafax face parte din grupul de presă în care se regăsesc și ProSport, CanCan, Gândul, ProMotor, CSID (Ce se întâmplă, doctore?), Descoperă, Go4it, Ciao, RaziCuLacrimi, ApropoTV și Liga2.ro

„Această etapă marchează pentru grupul nostru nu doar o extindere strategică, ci o angajare fermă față de un ideal: performanta ca valoare centrală.
Prin această achiziție, reafirmăm credința noastră în pluralism, responsabilitate și excelență editorială.” a declarat Radu Budeanu, CEO Titluri Quality într-un comunicat publicat de G4Media.

Cine este Radu Budeanu?

Intrat în presă în anul 1999 drept colaborator al departamentului de Investigații al ziarului Ziua, Radu Ioan Budeanu a fondat în anul 2004 revista „Ciao!” care a ajuns în scurt timp lider de piață. În anul 2006 a preluat cotidianul „Averea”, iar un an mai târziu a lansat „CanCan”.

În 2020, omul de afaceri a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii anticorupție în dosarul Hidroelectrica

În 2015 procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au început urmărirea penală în acest dosar cu privire la săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și spălare de bani. 5 ani mai târziu, DNA anunța într-un comunicat acordul de recunoaștere a vinovăției sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență.

Astfel, după promisiunea de 5 milioane de dolari, omul de afaceri i-ar fi predat în perioada noiembrie 2011 – februarie 2012 fostului ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, suma de 3,8 milioane de dolari.

Reacțiile la adresa tranzacției au fost diferite

„Această fuziune reflectă o maturizare a pieței media digitale din România. Obiectivul este clar: să oferim conținut relevant, profesionist și adaptat nevoilor unui public care caută atât profunzime, cât și accesibilitate.” au declarat reprezentanții G4Media, Dan Tăpălagă și Cristian Pantazi.

În ianuarie 2025, G4Media publica un articol cu titlul: „Mogulul Radu Budeanu, apropiat de PSD, cumpără agenția de știri Mediafax de la Dan Șucu și mogulul Adrian Sârbu, care a instigat la vot în alb în turul 2 al prezidențialelor.”

Sursă: Printscreen/ G4Media

Reacțiile cu privire la fuziune au apărut la scurt timp pe rețele de socializare. „Tristă zi pentru presa independentă și încrederea în ea”, a scris Tudor Chirilă într-o postare pe Facebook.

Sursă: Printscreen / Facebook

Ziaristul Cătălin Prisăcăriu postează, de asemenea pe pagina sa, despre tranzacție: să te vinzi unuia recunoscut pentru tot soiul de sforării, combinații și scamatorii penale este cea mai cinică probă de impostură.

Sursă: Printscreen / Facebook

Cătălin Tolontan a venit cu o opinie pe site-ul hotnews.ro în care a făcut diferența dintre această afacere și independența echipei de jurnaliști de la G4Media.

„Însă, mai ales într-un moment de „mușcături compulsive de discurs”, e încurajator să rămânem la fapte. Nimic din prestația profesională a redacției G4Media din toți acești ani nu are de ce să semene pesimism. Au fost coerenți, independenți și și-au respectat profesia. 

În ziua gloriei sale, când zâmbetul său s-a întins în fotografie în stilul marilor promotori Don King și Sebastian Ghiță, Radu Budeanu ne-a arătat un „Contract de vânzare de părți sociale”, nu un document de abdicare a unui grup de jurnaliști, dintre care doi apar în imagini, ca acționari.” (fragment din articolul lui Cătălin Tolontan)

În comunicatul publicat atât de G4Media, cât și de Gândul, a fost abordat subiectul independenței editoriale, care este garantată prin acord formal.

„Toate publicațiile din grupul G4Media își vor păstra echipele de conducere și independența editorială. Fondatorii grupului, jurnaliștii Dan Tăpălagă și Cristian Pantazi, vor rămâne implicați activ în noua structură, asigurând continuitatea liniei editoriale și respectarea principiilor care au stat la baza construcției G4Media.”

Despre acord s-au precizat 6 principii-cheie: autonomie editorială, interdicția ingerinței directe, respectarea agendei editoriale, interdicția presiunii indirecte, clauză sancționară și Cartea Editorială publică ce va conține principiile acordului.

google logo Urmărește știrile znews.ro și pe Google News

RECOMANDATE