Un român în vârstă de 32 de ani, stabilit în Germania, a fost arestat în Italia, în localitatea turistică Val Pusteria (provincia Bolzano), după ce a sustras borcanele cu bacșișuri din două hoteluri.
Sursă: Canva
Potrivit presei italiene, faptele au avut loc în 27 și 28 august 2025, iar prejudiciul estimat depășește 5.000 de euro.
Anchetatorii spun că bărbatul a profitat de momentele de neatenție ale angajaților pentru a lua recipientele în care personalul aduna bacșișurile de la clienți. Acesta ar fi intrat cu mâna goală în hoteluri și ar fi plecat cu sumele colectate în borcanele destinate personalului.
„Investigațiile au început imediat după ce doi hotelieri au raportat dispariția banilor colectați în recipiente destinate angajaților”, au transmis carabinierii din Sesto.
Analiza imaginilor de pe camerele video, coroborată cu declarațiile martorilor, a dus la identificarea rapidă a suspectului, care a fost ulterior trimis în fața autorității judiciare din Bolzano. Carabinierii au declarat că acțiunea promptă a fost esențială pentru a preveni alte incidente similare în zonă.
Proprietarii celor două hoteluri au salutat intervenția forțelor de ordine, dar și-au exprimat dezamăgirea față de gestul care a afectat munca angajaților:
„Nu e vorba doar de bani, ci de respectul pentru oamenii care muncesc zilnic pentru turiști.”
Carabinierii au făcut un apel public către operatorii din turism și către cetățeni să acorde o atenție sporită modului de păstrare a banilor și să mențină sistemele de supraveghere active, subliniind importanța raportării imediate a oricărui comportament suspect.
Autor: Sebastian Bănicioiu