Donald Trump a depus luni, 20 ianuarie 2025, jurământul pentru al doilea mandat de președinte al SUA, într-o ceremonie la Rotonda Capitoliului.
Donald Trump a depus luni, 20 ianuarie 2025, jurământul pentru al doilea mandat de președinte al SUA, într-o ceremonie la Rotonda Capitoliului, mutată din cauza vremii reci. Aceasta marchează o revenire politică spectaculoasă, a avut loc în aceeași sală unde susținătorii săi au protestat pe 6 ianuarie 2021.
Trump vine cu un plan ambițios pentru prima zi a mandatului său și a pregătit peste 100 de ordine executive care vor afecta diverse domenii ale vieții americane. Măsurile sale vor include acțiuni legate de securitatea frontierelor, deportări, taxe vamale, grațieri și inițiative economice, toate sub sloganul „America First”.
Victor Negrescu, Vicepreședinte al Parlamentului European, explică într-o postare pe Facebook, cele mai mari provocări pentru România odată cu revenirea sa la Casa Albă.
Bugetul de 5% din PIB pentru apărare ar putea pune presiune pe finanțele României. Este esențial ca o parte din aceste fonduri să fie direcționate către industrie, stimulând economia locală prin investiții în echipamente și tehnologie.
Taxele vamale ar putea afecta industria românească. Pentru a evita aceste consecințe, România ar trebui să identifice rapid noi parteneriate comerciale și să diversifice rutele comerciale.
Viitorul conflictului din Ucraina depinde de deciziile SUA. România ar putea juca un rol cheie în reconstrucția Ucrainei și în stabilizarea regiunii.
Atenția redusă asupra Europei de Est: România trebuie să rămână relevantă prin promovarea inițiativelor regionale, precum Marea Neagră și Inițiativa celor Trei Mări, pentru a atrage atenția SUA.
Ofensiva ideologică a susținătorilor lui Trump ar putea afecta politica internă. România trebuie să contracareze aceste influențe prin consolidarea unui climat politic echilibrat.
Cu toate acestea, Ambasadorul român la Washington, Andrei Muraru spunea că „America rămâne partenerul strategic” și că indiferent de tensiunile dintre UE și SUA, Statele Unite au favorizat România, în precedentul mandat al lui Donald Trump nu doar prin sprijinul militar, ci și prin programul nuclear civil.
TikTok: După ce aplicația a fost interzisă în SUA, Trump vrea să găsească o soluție să rămână activă. Una dintre idei este ca o parte din companie să fie cumpărată de o firmă americană pentru a respecta legile de securitate.
Conflictul din Ucraina: Trump promitea că ar putea încheia războiul din Ucraina rapid, chiar în 24 de ore, dar te anunți și-a mai schimbat discursul, având în vedere complexitatea situației.
Economie: Trump vrea să impună taxe vamale (taxe pentru produsele importate) de 25% pentru Mexic și Canada, ceea ce ar putea duce la creșterea prețurilor la produsele importate în SUA.
Va sprijini industria de petrol și gaze din SUA, pentru a reduce prețurile energiei.
De asemenea, vrea să susțină mai mult producția autohtonă, adică să crească producția de mașini și alte produse în SUA.
Măsuri privind drepturile și educația: Trump vrea să reducă finanțarea federală pentru școlile care promovează „teoria critică a rasei”, un concept legat de analiza rasismului și inegalităților sociale. Aceasta se încadrează în opoziția sa față de ce este uneori asociat cu mișcarea „woke”, care pune accent pe conștientizarea și corectarea inegalităților rasiale, de gen și sociale.
Va interzice ca persoanele transgender să participe în competițiile sportive feminine.
Imigrație și securitatea granițelor: Trump vrea să impună măsuri stricte de securitate la granița cu Mexicul și să trimită mai multe resurse ale armatei la graniță. Va accelera deportările migranților care au intrat ilegal sau au fost condamnați pentru infracțiuni. Va crea legi care să limiteze cine poate să intre în SUA, pentru a controla migrarea.
Grațierea celor implicați în atacul asupra Capitoliului: Trump a grațiat persoanele condamnate pentru atacul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021. Aceasta este o decizie controversată, deoarece unii dintre ei au comis infracțiuni grave.
Trump vrea să abroge dreptul de a obține cetățenia americană prin naștere, un drept garantat de Constituția SUA.
Va înlocui multe dintre ordinele executive ale președintelui Joe Biden cu ale sale, inclusiv eliminarea reglementărilor care favorizează vehiculele electrice.
Donald Trump a depus jurământul în prezenţa preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie a Statelor Unite, John Roberts, la ora locală 12 p.m. (19.00, ora României).